Piteşti: Conferință despre globalizare la Universitatea Pitești

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rectoratul Universităţii din Piteşti

 În zilele de 8 si 9 octombrie, la sediul Universităţii Piteşti va avea loc conferinţă internaţională "Edu-World 2010".

Aceasta ediţie are ca tema "Educaţia şi problemele lumii contemporane" şi scopul este acela de a iniţia o dezbatere cu privire la cele ma mari provocări în educaţia din zilele noastre: globalizarea, interculturalitatea, dezvoltarea, comunicarea, parteneriatele, specializarea, calificarea. Participanţii sunt invitaţi să vorbească despre priorităţile în educaţie la începutul mileniului trei, despre multiplicarea funcţiilor educaţiei în era societăţii informaţionale, creşterea rolului instituţiilor de învăţământ şi despre modalităţi de inovaţie şi adaptare în procesele de predare şi de învăţare. Vor fi create ocazii pentru continuarea discuţiilor şi formare continuă pentru personalul didactic, în cadrul organismelor europene de învăţământ (Societatea Europeană pentru Cercetare şi Educaţia Adulţilor, Forumul European pentru formare şi educare vocaţională, Societatea Balcanică pentru Pedagogie şi Educaţie].

  Conferinţa este deschisă, în aceeaşi masură, cercetătorilor, celor care se ocupă cu strategiile sistemului de învăţământ, managerilor şi profesorilor care îşi desfasoară activitatea atât în clase cât şi în medii non-formale de educaţie, precum organizaţiile şi companiile. Între organizatori se numară Universitatea Piteşti, Universitatea Bucureşti, Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, Societatea Europeană pentru Cercetare şi Educaţie, Forumul European pentru Educaţie şi Formare Vocaţională. Până la această oră şi-au confirmat prezenţa peste 300 de participanţi din ţară şi străinătate (Turcia, Marea Britanie, Brazilia, Israel, Grecia, Republica Moldova, Germania, Serbia, Franţa, Albania şi Siria).

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"