Pericolele din ceaiul de sunătoare. Cu ce medicamente interacţionează planta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un ceai cald de sunătoare pare remediul excelent după o zi obositoare. Efectul anti-stres, similar antidepresivelor standard, a făcut din sunătoare o plantă medicinală foarte populară. Această capacitate şi celelalte zeci de efecte terapeutice ale sale ne-ar putea face să credem că planta este una foarte „prietenoasă“. Asta doar dacă nu ştim la ce efecte adverse ne putem aştepta.

Folosită pentru recunoscutele sale efecte terapeutice în caz de insomnie, stres, depresie uşoară, probleme digestive precum colecistită, dischinezie biliară, ulcer gastro-duodenal, colită de fermentaţie, în caz dependenţă de alcool şi de nicotină, dar şi în afecţiunile hepatice, în care datorită substanţelor active (în special hipericina şi hiperforin), reduce ritmul de evoluţie al bolii şi protejează ficatul de procesele distructive, planta trebuie folosită cu prudenţă în foarte multe situaţii.

Reduce efectul contraceptivelor şi poate provoca hipomanie

De exemplu, cei care vor să treacă de la antidepresive de sinteză la sunătoare trebuie să facă o pauză între cele două forme de tratament - alopat şi naturist - pentru că medicamentele de sinteză sunt eliminate mai greu din organism şi pot interacţiona cu sunătoarea. O atenţie sporită trebuie acordată şi în alte situaţii în care putem vorbi de interacţiuni mai grave.

"Se recomandă utilizarea cu precauţie a plantei de către bolnavii diagnosticaţi cu tulburare bipolară pentru că, similar cu antidepresivele, poate genera hipomanie sau trecerea rapidă de la o stare la alta, poate prelungi efectele anumitor pastile, poate interacţiona cu anestezicele. Se recomandă întreruperea administrării de sunătoare cu 5 zile înainte de orice intervenţie chirurgicală în care se folosesc anestezice!", explică, pentru Adevărul, fitoterapeutul Elena Badea.

Asta pentru că sunătoarea interacţionează cu antidepresivele şi cu medicamentele împotriva durerilor.
Prudenţe trebuie să fie şi la persoanele care suferă de Alzheimer sau de schizofrenie, la care s-a remarcat înrăutăţirea stării după administrarea de sunătoare.

Femeile care folosesc anticoncepţionale ar trebui să ştie că dacă, în paralel, consumă ceai de sunătoare sau alte produse preparate din această plantă, le-ar putea administra inutil. "Produsele pe bază de sunătoare reduc efectele contraceptivelor orale, crescând riscul de sarcină. De asemenea, femeile însărcinate sau care alaptează, dar şi copiii trebuie să o evite pentru că efectele adverse ale tratamentului cu sunătoare nu sunt în totalitate cunoscute", mai spune renumitul fitoterapeut.

Mare atenţíe dacă luaţi medicamente pentru inimă sau urmaţi chimioterapie!

De asemenea, cei care iau anticoagulante, medicamente pentru boli cardiace ori împotriva astmului sau care urmează chimioterapie trebuie să ştie că nu este recomandat ca în paralel să urmeze o cură pe bază de sunătoare.

În plus, sunătoarea scade eficienţa unor tratamente folosite împotriva virusului HIV, a inhibitorilor imunitari, a medicamentelor de reducere a colesterolului. Curele cu ceai de sunătoare sunt, de asemenea, contraindicate celor care fac tratamente cu raze ultraviolete (pentru psoriazis, de exemplu), iar persoanele sensibile la soare trebuie să se protejeze suplimentar de razele UV.

De reţinut că sunătoarea poate da tulburări digestive, alergii cutanate, oboseală, nervozitate, dureri de cap şi uscarea gurii.

Toate acestea n-ar trebui să ne facă însă să fugim de sunătoare. Efectele beneficie ale acestei plante pot fi valorificate corect, însă la sfatul unui medic, pentru a evita posibilele interacţiuni cu diverse medicamente.

Mai multe pentru tine:
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice