O familie de urşi va fi relocată din zona Cetăţii Poenari. Decizia a fost luată după ce un grup de copii s-a întâlnit cu animalele pe treptele spre fortăreaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursă foto: arhivă Eco Magazin

Cele 1.480 de trepte care urcă la Cetatea Poenari nu pot fi parcurse în siguranţă din cauza urşilor. Este concluzia autorităţilor judeţene din Argeş, care au oprit accesul către forăreaţa lui Vlad Ţepeş după ce un grup de copii care a luat la pas treptele spre obiectivul turistic s-a întâlnit cu o ursoaică şi trei pui.

Incidentul a avut loc pe 18 mai, când micuţii care vizitau Cetatea Poenari în cadrul programului Şcoala Altfel. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, dar copii, dascălii şi părinţii care-i însoţeau au trăit clipe de coşmar până când au ajuns la autocar. A fost anunţată Jandarmeria, iar umătoarele grupuri de elevi care intenţionau să urce spre cetate au fost întoarse din drum.

De atunci, jandarmii şi angajaţii Ocolului Silvic Vidraru patrulează în zona Cetăţii Poenari şi avertizează asupra pericolului pe care-l reprezintă urşii care au mai fost văzuţi şi ulterior pe treptele spre fortăreaţă. Un anunţ  postat de la baza scărilor informează turiştii că cetatea este inchisă publicului şi aşa va rămâne şi în minivacanţa de Rusalii.

„La două zile de la acest incident, s-a luat decizia închiderii accesului la Ceatea Poenari. Este o acţiune provizorie pentru că, între timp, Instituţia Prefectului a iniţiat demersurile pentru a efectua  operaţiunea de relocare a acestor urşi din zona Cetăţii Poenari, într-o altă zonă”,  a explicat prefectul de Argeş, Emilian Dragnea.

 Urşii vor ajunge într-o rezervaţie sau la zoo

Diecţia Biodiversitate din cadrul Ministerului Mediului a fost informată asupra faptului că urşii sunt tot mai des văzuţi pe treptele Cetăţii Poenari şi împreună cu Instituţia Prefectului şi Direcţia Silvică urmează să se găsească o soluţie pentru redeschiderea traseului.

„ Aşteptăm ordinul ministrului de relocare a urşilor. Asta pentru că, în afară de a-ţi da posibilitatea prinderii acestor urşi, trebuie să ştim şi unde să-i ducem. Împreună cu Direcţia Silvică  Argeş şi Direcţia Biodiversitate din cadrul Ministerului Mediului am identificat mai multe soluţii. Una dintre ele este găsirea unui fond cinegetic cu un număr de exemplare de urşi mai mic. O a doua soluţie este rezervaţia de la Zărneşti, iar cea de-a treia soluţie, care sperăm noi să nu fie ultima, este o grădină zoologică, pentru o situaţie temporară, urmând ca peste o anumită perioadă de timp, să-i readucem în habitatul lor natural”, a explicat prefectul de Argeş, Emilian Dragnea.

Autorităţile din Argeş spun că de vină pentru apariţia urşilor în zona Cetăţii Poenari ar fi turiştii şi localnicii din Arefu şi atrag atenţia acestora să nu mai hrănească animalele sălbatice.

 "Problema cea mai delicată este că acest fenomen a apărut din cauza unei iniţiative a unor comercianţi şi locuitori din zonă de a da mâncare urşilor, uneori chiar pe treptele respective. Acest lucru a determinat un traseu bine stabilit al animalelor şi anumite ore la care apar. Hrana trebuie lăsată la latitudinea lor de animal, altfel, intervenţia omului poate avea consecinţe neplăcute. Deocamdată, angajaţíi Ocolului Silvic Vidraru şi jandarmii monitorizează zona şi sunt pregătiţi să intervină în situaţii mai delicate. Colegii de la Muzeul Judeţean (nr. Instituţie  care administrează Cetatea Poenari) sunt la bază şi avertizează asupra interdicţiei ”, a mai precizat prefectul de Argeş, Emilian Dragnea.

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente