Ministerul Mediului şi-a dat acordul pentru relocarea urşilor care au speriat turiştii la Cetatea Poenari. Hotelierii spun că relocarea e o soluţie proastă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În eweekend, turiştii s-au întâlnit din nou cu urşii la Poenari

Cetatea Poenari s-ar putea redeschide până la sfârşitul acestei luni, după ce ursoaica şi cei patru pui care au pus pe jar autorităţile din Argeş vor fi mutaţi din zona Cetăţii Poenari. Ministerul Mediului şi-a dat acordul pentru relocarea sălbăticiunilor pe fondurile cinegetice Bratia şi Râuşor.


După ce, luna trecută, Instituţia Prefectului –  Argeş a solicitat Ministerului Mediului o derogare de la măsurile de protecţie a speciilor de faună sălbatică, pentru relocarea a patru urşi din zona Arefu (o femelă şi trei pui), joi a venit şi acordul pentru capturarea, transportul şi mutarea  animalelor.

"Urmare a acestei adrese, Ministerul Mediului a transmis acordul pentru capturarea, transportul şi relocarea celor patru urşi de pe fondul cinegetic din comuna Arefu pe fondurile cinegetice Bratia şi Râuşor. Procedura de relocare se va efectua cu sprijinul personalului tehnic de specialitate sub coordonarea Direcţiei Silvice Argeş, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş şi al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al Judeţului Argeş", anunţă conducerea Prefecturii Argeş.

Relocarea, care ar putea avea loc până la sfârşitul lunii, va permite redeschiderea Cetăţii Poenari, către care accesul a fost oprit după ce, pe 18 mai, un grup de copii s-a întâlnit cu urşii pe treptele care duc spre fortăreaţă. La acel moment a fost nevoie de intervenţia jandarmilor pentru ca elevii să fie coborâţi în siguranţă. Imediat, la Arefu au început să se organizeze patrule care avertizează asupra pericolului pe care-l reprezintă urşii, care de atunci au tot fost văzuţi în apropiere, sau chiar pe treptele spre fortăreaţă.


 Hotelierii spun că relocarea e o soluţie proastă

Închiderea Cetăţii Poenari a stâtnit un şir de reacţii virulente din partea hotelierilor din zonă, care au pierdut sute de turişti de la închiderea obiectivului turistic. Mai mult, întreprinzătorii din zonă cred că soluţia privind relocarea urşilor, găsită de autorităţi, nu va rezolva problema urşilor care s-au înmulţit, spun ei, fără precedent la Arefu.

"Turişti străini care au venit  de la mii de kilometri în zona noastră pentru a se bucura de frumuseţea obiectivelor turistice au rămas dezamăgiţi de modul în care autorităţile soluţionează o problemă simplă cu care noi, cei care trăim aici, ne confruntăm de ani de zile. Cetatea nu trebuia închisă, fiindcă erau alte soluţii de alungare a urşilor. Cea mai simplă şi mai puţin costisitoare soluţie este cea pe care o aplicăm şi noi, ursul trebuie îndepărtat cu ajutorul petardelor de către persoane specializate concomitent cu amenajarea unor locuri de hrănire a lor cât mai departe de zonele populate şi interzicerea hrănirii animalelor de către turişti. Relocarea nu e o idee bună fiindcă dacă vor muta de aici cei patru urşi, teritoriul va fi, automat, ocupat de alţii, iar problema de fond nu va fi rezolvată ", spune Dumitru Grecu, proprietarul unuia dintre hotelurile din apropierea Cetăţii Poenari, care atrage atenţia că la Arefu, numărul urşilor a crescut îngrijorător în ultimii ani.

Ministerul Mediului şi-a dat acordul pentru relocarea urşilor care au speriat turiştii la Cetatea Poenari. Sălbăticiunile vor ajunge la Bratia şi Râuşor
Ministerul Mediului şi-a dat acordul pentru relocarea urşilor care au speriat turiştii la Cetatea Poenari. Sălbăticiunile vor ajunge la Bratia şi Râuşor

  Cetataea Poenari

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!