Lupul care a muşcat o femeie în curtea casei a fost împuşcat de vânători. Animalul avea rabie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevarul

Lupul care a sfâşiat, noaptea trecută, o femeie din comuna Mălureni, a fost capturat. Dacă drujbele sătenilor şi furcile poliţiştilor nu l-au pus pe fugă, vânătorii i-au venit de hac şi l-au împuşcat în cele din urmă.Rezultatele de laborator ale medicilor de la DSV confirma faptul ca lupul era turbat

Vineri noaptea, Elisabeta Antonie, în vârstă de 74 de ani, din comuna Mălureni, a ieşit din casă să vadă ce se întâmplă întrucât se auzeau zgomote şi cherlăituri. Femeia nu a apucat decât să coboare două trepte pentru că a şi fost înhăţată de lup. Braţul stâng al femeii a fost sfâşiat, având nevoie de intervenţie chirurgicală. Cei doi câini din gospodărie au fost şi ei doborâţi de către animalul fioros. Imediat după incident, sătenii au fost alertaţi. Un bărbat a alergat lupul cu o drujbă, iar poliţiştii, cu furcile, dar în zadar. Primarul comunei Mălureni, Adrian Cristescu, a anunţat imediat paznicii şi vânătorii de cele petrecute şi au pornit cu toţii în căutarea animalului. ”În jurul orei 02.00 dimineaţa, vânătorii au reuşit să-l prindă pe lup şi l-au împuşcat. Acest lucru s-a întâmplat la intrarea în pădure, dar foarte aproape de casele oamenilor. Leşul a fost ridicat şi transportat la Direcţia Sanitar-Veterinară Argeş.Noi deja am vaccinat toate animalele care au intrat în contact cu lupul”, a spus primarul Adrian Cristescu.

 Femeia muşcată a rămas în continuare internată la Spitalul Judeţean din Piteşti, starea ei fiind stabilă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele