Israelieni rătăciţi în masivul Făgăraş, salvaţi de salvamontişti. Unul dintre turişti a fost recuperat cu elicopterul SMURD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Captură video facebook Ion Sanduloiu

O amplă acţiune de salvare, ce a durat aproape 24 de ore, a avut loc în acest weekend în Munţii Făgăraş după ce un grup de turişti israelieni s-a rătăcit în masiv. Cea mai dificilă parte a misiunii la care au luat parte 12  salvamontişti a fost recuperarea unuia dintre turişti, care s-a desprins de ceilalţi şi s-a pierdut în jungla de jnepeniş.

este vorba de patru turişti israelieni care, vineri seară, s-au rătăcit într-o zonă de jnepeniş de sub vârful Negoiu. Când şi-au dat seama că nu se mai pot orienta, au solicitat sprijinul salvatorilor montani.

“Zona foarte mare de jnepeniş a făcut aproape imposibilă reperarea celor patru chiar şi din elicopterul de salvare solicitat în sprijin. Trei dintre turişti au putut fi direcţionaţi telefonic către cabana Capra, dar cel de-al patrulea, desprins de grup, a fost foarte greu de descoperit în labirintul de jnepeniş. În căutări s-au folosit inclusiv coordonate transmise din Israel obţinute în urma ultimelor convorbiri de pe telefonul acestuia”, a scris şeful Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu, pe pagina sa de Facebook.

Turistul desprins de grup a încercat să scurteze drumul pe sub Negoiu, pe versanţii sudici, unde este o “junglă de jnepeniş”, cum o numesc salvatorii montani. A fost găsit în cele din urmă de una dintre echipe. Bărbatul avea nevoie de ajutor medical.

“I-a fost acordat primul ajutor medical întrucât suferise şi o luxaţie la membru drept, apoi a fost recuperat cu un elicopter SMURD”, a mai precizat Ion Sănduloi pe pagina sa de socializare.

Eroii salvatori sunt 11 salvamontişti din Argeş şi unul din Sibiu şi un echipaj SMURD Târgu Mureş.

“S-a acţionat în două <<valuri>>, unul de noapte şi altul de zi, pentru fazele următoare fiind pregătiţi alţi salvatori, dacă mai era nevoie. Gabi Ruica, Pepino, Teo Vlad, Marius Gane, Relu Nica Bogdan Dinoiu, Sorin Gane, Toma Cristian, Mara Maradona, Stoica Teodor-Cosmin, Raducu Constantin, Cornel Zarescu, Enache Mihai, Iulian Milea, Andu Turcu, Munteanu Daniel (Salvamont SB), Andrei Nicuţ, Paul Dăscălescu, Nicolae Pleşiţă, Adi Dăscălescu, Cornel Găvănescu, Cornel Voicu, Alex Bârsan, Ion Sănduloiu şi interpretul nostru de limba rusă, Alexandru Halibei, care a facilitat obţinerea de informaţii esenţiale. Menţionez aici participanţii la toate cele trei acţiuni, pentru că toate au fost importante. În partea finală a acţiunii ni s-au alăturat doi jandarmi de la postul Arefu, care ne-au ajutat la recuperarea şi transportarea tuturor participanţilor, după retragere, cu un Duster. Mulţumim echipei aero de la SMURD Târgu Mureş, condusă de pilotul Marian Enache, fără de care şi acum mai trăgeam de targă prin jnepeni”, mai spune Ion Sănduloiu.

Echipele salvamont sunt singurele structuri care deţin personal pregătit profesional şi atestat legal pentru a interveni în soluţionarea accidentelor montane. Şeful Salvamont Argeş aminteşte că salvatorii pot fi alertaţi prin sistemul unic de urgenţă 112 şi prin intermediul Dispeceratului Naţional Salvamont (0372126668 sau 0SALVAMONT) sau de pe aplicaţia SALVAMONT pentru telefoanele mobile. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare