Însurăţitul şi Înfârtăţitul. Cum se desfăşura, în urmă cu un veac, un legământ cu obligaţii pe viaţă
0Însurăţitul şi Înfârtăţitul, un legământ atestat,cu variante şi diferenţieri zonale, în multe regiuni ale ţării, se practica în satele de odinioară în zilele de primăvară sau vară. Legământul presupunea un ritual cu puternice semnificaţii şi atrăgea după sine obligaţii până la moarte.
Însurăţitul şi Înfârtăţitul, vechiul legământ încă păstrat în unele sate româneşti în variante mai simple - cunoscut şi sub denumirea de Datul de-a Verii şi Suratele, Prinsul Verilor şi Văruţelor, Însoţirea, Măţcuţatul Fetelor, Mătcălau sau Datul de-a Verişoarele, avea, în credinţa populară, darul de a face, printr-un ritual specific, din doi prieteni apropiaţi, fraţi de cruce, gata să se sacrifice oricând unul pentru altul.
"Chiar eu, în copilărie, am făcut un astfel de legământ. Se crea o legătură puternică, pe viaţă, nu doar între copiii care participau la ritual şi care deveneau uneori mai apropiaţi ca fraţii, îşi făceau confidenţe, făceau schimb de haine, ci şi între familiile lor. De obicei, era vorba despre vecini (...). La Coşeşti, în Argeş, bătrânele care, în copilăria lor, au făcut acest legământ încă îşi spun şi astăzi surate", explică, pentru „Adevărul", cercetătorul şi etnograful Sorin Mazilescu, fost director al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş.
Ritualul a suscitat interesul cercetătorilor încă de acum aproape un veac.
„A existat, în perioada interbelică, un chestionar care făcea referire şi la acest legământ. Profesorul, etnograful şi folcloristul Ion Ghinoiu, împreună cu echipa de la Institutul de Folclor, a scos din arhivă, după anul 2000, rezultatele acestui chestionar şi le-a publicat. Noi am interpretat datele informaţiilor din Argeş publicate", mai spune Sorin Mazilescu.
Ritualul, săvârşit uneori chiar în cimitir
Însurăţitul şi Înfârtăţitul reprezintă, potrivit cercetării etnografice amintitte, un legământ juvenil făcut până la moarte de puberi (şapte-paisprezece ani), pe alte criterii decât cele de rudenie (prietenie, sex, afinitate sufletească).
"Ceremonia se desfăşoară cu sau fără martori, în câmp, la fântână, în cimitir, în casă, în jurul unui brad împodobit, în grădină, în jurul unui pom care înfloreşte şi rodeşte, pe grupe mici, de doi copii (două fetiţe sau doi băieţi), sau pe grupe mari, de 10-20 de copii, fete şi băieţi laolaltă", explica profesorul Ion Ghinoiu în volumul "Sărbători şi obiceiuri româneşti".
„Nu se căsătoresc cu sora sau fratele suratei, se apară până la sacrificiul suprem"
Legământul pe care şi-l făceau protagoniştii presupunea, pe vremuri, o serie de momente rituale şi ceremoniale: pronunţarea cu voce tare a jurământului, schimbul colacului şi al altor obiecte cu valoare simbolică, de obicei o oală sau o strachină din lut, îmbrăţişarea frăţească, ospăţul care consta în consumarea alimentelor rituale (colaci, grâu fiert), joaca sau zbenguiala copiilor.
"Ceremonia se repetă, în unele zone etnografice, anual, la aceeaşi dată, până la intrarea în joc a fetelor şi băieţilor. Persoanele legate veri, văruţe, surate, fraţi de cruce etc. se întâlneau anual, după căsătorie, de obicei la sărbătoarea când s-au însurăţit sau înfârtăţit. După încheierea solemnă a legământului, copiii şi apoi oamenii, tineri si bătrâni, îşi spun, până la moarte, surată, vere, fârtate, soală (verişoară) şi se comportă unul faţă de altul ca adevăraţi fraţi şi surori; se sfătuiesc în cele mai intime şi grele probleme ivite în viaţă, îşi împărtăşesc tainele, nu se căsătoresc cu sora sau fratele suratei sau fârtatelui, se ajută şi se apară reciproc până la sacrificiul suprem etc", se mai arată în volum.
Dezlegarea, făcută tot printr-un ritual
Moartea suratei sau fârtatelui atrăgea pentru sora sau fratele de legământ rămas în viaţă, ţinerea de doliu, iar în unele zone impunea şi un ritual de dezlegare.