FOTO VIDEO Biciclist mort sub privirile neputincioase ale fratelui său

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat a murit subit sub privirile neputincioase ale fratelui său. Omul a căzut de pe bicicletă, în timp ce mergea să stropească livada de pomi cu fungicid. Nici manevreele de resuscitare ale medicului sosit la faţa locului nu au făcut ca inima să-i bată din nou.

                    

În această dimineaţă, un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din comuna Moşoaia s-a întâlnit cu fratele său, pentru a merge împreună să stropească livada de pomi situată la doar trei kilometri distanţă de casă. A urcat fiecare pe câte o bicicletă şi au plecat la drum. Nu au mai ajuns însă pentru că, bărbatul a căzut dintr-o dată de pe biciletă. Fratele său, Constantin Marin, aflat în spate, a oprit imediat şi a încercat să afle ce s-a întâmplat. L-a luat în braţe, dar bărbatul era inconştient şi nu mai rostea niciun cuvânt. A sunat la 112 şi la faţa locului au sosit un echipaj de la Ambulanţă şi unul de la Poliţie. Medicul i-a aplicat manevree de resuscitare zeci de minute, dar în zadar.

 Nimeni nu îşi explică ce s-a întâmplat, în special că nu era cunoscut cu afecţiuni medicale. ”Cred că a ameţit şi când a căzut pe asflat s-a lovit la cap. Nu-mi dau seama altfel ce s-a întâmplat. Nu era bolnav, nu l-am auzit odata spunând că îl doare ceva. Nu voi uita niciodată cum a sfârşit el. A pierit sub ochii mei.”, a spus Constantin Marin, fratele biciclistului. Poliţiştii au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. ”Poliţiştii au făcut cercetări la faţa locului şi urmează să se stabilească în ce împrejurare s-a petrecut nefericitul eveniment.”, a spus inspectorul principal Mădălin Zamfir, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş. Trupul neînsufleţit al biciclistului a fost transportat la morga Spitalului Judeţean din Piteşti în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului.

    

Mai multe pentru tine:
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul