Fost primar din Argeş, 13 ani de închisoare pentru retrocedări ilegale. Trebuie să plătească daune de peste 6 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Costel Zamfir, fost primar al comunei argeşene Bradu, a mai făcut trei ani de închisoare într-un dosar similar FOTO: universulargesean.ro

Fost primar al comunei argeşene Bradu între 2000 şi 2008, Costel Zamfir a fost condamnat la 13 ani şi şase luni de închisoare după ce a retrocedat ilegal peste 150 de hectare ce se aflau pe teritoriul altei comune. Sentinţa, pronunţată de către Tribunalul Argeş la finalul săptămânii trecute, nu este definitivă.

Zamfir Costel, fost primar şi preşedinte al Comisiei locale de fond funciar al comunei argeşene Bradu, a fost retrimis în judecată în 2019 de către procurorii DNA pentru comiterea infracţiunii abuz în serviciu. Conform procurorilor anticorupţie, Costel Zamfir a obţinut foloase necuvenite cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (159 acte materiale).

Concret, în perioada iunie 2000 – mai 2007, Costel Zamfir a încălcat dispoziţiile legale ce reglementează procedura de reconstituire a dreptului de proprietate privată pentru terenuri agricole, stabilind, în mod nelegal, dreptul de proprietate al unor persoane pe suprafeţe de teren situate pe raza comunei Bradu (lângă autostrada Bucureşti - Piteşti).

Toate suprafeţele de teren retrocedate, însumând peste 150 de hectare, se suprapuneau cu terenurile aflate în proprietatea unor persoane din comuna Oarja, care deţineau titluri de proprietate anterioare, valabile. Fostul primar a făcut în acest sens numeroase acte false.

Prin decizia judecătorilor de la Tribunalul Argeş, fostul primar Costel Zamfir a fost condamnat la 13 ani şi 6 luni de închisoare, fiind obligat şi să plătească pentru peste 100 de persoane păgubite despăgubiri cumulate de peste 6 milioane euro.

Decizia instanţei poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea ei.

Fostul primar Costel Zamfir mai fusese condamnat în 2014 pentru săvârşirea unor infracţiuni similare, fiind eliberat după aproape trei ani de închisoare. 

Vă mai recomandăm şi:

Fost primar al unei comune din Argeş, trimis în judecată pentru nu mai puţin de 161 de acte de abuz în serviciu. Prejudiciu de aproape 9 milioane de euro 

Fostul deputat Sorin Pandele, condamnat definitiv la cinci ani de închisoare de Curtea Supremă

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă