Două centrale pe lemne au explodat în comuna Călinești

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii au interveni pentru asigurarea măsurilor PSI

O bubuitură puternică a răsunat marți dimineață în comuna Călinești. O centrală termică care funcționa pe bază de lemne a explodat, producând o deflagrație. La scurt timp o altă centrală a cedat. Din fericire, nu au existat victime, însă pagubele produse sunt însemnate.

Prima explozie a avut loc marți, în jurul orei 10.45, la locuința Elisabetei A. Suflul puternic a distrus complet încăperea în care se afla centrala, dar nu a fost urmat de un incendiu.

Pompierii au sosit în scurt timp la fața locului și au stabilit că explozia s-a produs cel mai probabil din cauza supraîncălzirii centralei.

La nici un sfert de oră de la prima deflagrație, o a doua bubuitură a răsunat în întreaga comună. De această dată a explodat centrala pe lemne a Elenei Pavelescu. În urma exploziei au fost distruse centrala, conductele, ușa de termopan, tavanul și tencuiala pereților din camera centralei.

“Explozia nu a fost urmată de incendiu, nu au existat victime şi nu a fost afectată structura de rezistenţă a casei“, se precizează în comunicatul de presă emis de ISU Argeș.

Valoarea prejudiciului este de peste 5.000 de lei. Sătenii dau vina însă pe penele dese de curent care au loc în zonă și spun că acestea ar fi provocat explozia centralelor.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”