De ce se spune că dragostea e oarbă şi cum explică specialiştii alegerea nepotrivită a partenerilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Dragostea e oarbă”, spune o veche maximă. Potrivit psihologilor, „orbirea” este explicabilă atunci când ne raportăm la emoţii şi nevoi, la sentimentele de iubire şi dragoste. Argumentul care susţine ideea este dat de faptul că, atunci când ne îndrăgostim, sistemul raţional este total bulversat.

Întotdeauna limitată în timp, “orbirea” este explicabilă prin faptul că acea parte a creierului cu atribuţii de gândire critică funcţionează diferit atunci când ne îndrăgostim. “Din punct de vedere psihologic, omul funcţionează în mare măsură disociat, existând două sisteme mari de referinţă prin care percepem şi evaluăm realitatea exterioară. Sistemul conştient - raţional, bazat pe analiză şi logică, şi sistemul emoţional - inconştient, care funcţionează automat, pe baza instinctelor şi biologicului. 

Sistemul emoţional al omului se raportează în permanenţă la istoria noastră evolutivă (atât că specie, cât şi cea personală, formativă) şi în multe situaţii are o agendă opusă/diferită părţii rationale şi normative a conştientului. Prin modul lor de organizare, cele două sisteme funcţionează separat şi se inhibă reciproc, intrând pe rând în scenă, în funcţie de context şi solicitările existenţei. Când ne îndrăgostim, sistemul conştient raţional este trecut în plan secundar, fiind activate modelele şi schemele comportamentale legate de satisfacerea emoţilor şi nevoilor, de exprimarea sentimentelor”, explică psihologul Ionuţ Ghiugan

Dragostea oarbă şi fericirea ori nefericirea de după

Euforia instalată la îndrăgostire dispare, încetul cu încetul. Realitatea ia locul dragostei oarbe, iar în multe cazuri, trezirea aduce cu ea şi dezamăgire. Alegerea partenerului de viaţă înainte de încheierea perioadei “oarbe” poate transforma magia în coşmar.

“Percepţia asupra persoanei de care ne îndrăgostim este influenţată decisiv, în multe situaţii, de nevoile noastre emoţionale şi modul în care am învăţat să le satisfacem în trecut. Se explică astfel că în multe cazuri oamenii fac alegeri nepotrivite legate de parteneri şi relaţia de cuplu. Fericirea ţine în primul rând de maturizarea şi flexibilitatea sistemelor noastre de referinţă, de modul în care evaluăm partenerul, atât din punct de vedere emoţional-afectiv dar şi din perspectiva raţională-conştientă”, mai spune psihologul Ionuţ Ghiugan.

Etapa critică de care nimeni nu scapă

Altfel spus, dragostea oarbă nu este dragoste reală, iubirea adevărată fiind rezultatul cunoaşterii şi acceptării celuilalt după coborârea lui de pe piedestalul pe care a fost cocoţat în  prima etapă. Abia acum înţelegi cine şi cum este celalalt şi tot din acest punct începi să te concentrezi mai mult pe propriile nevoi. Noua etapă este critică pentru supravieţuirea cuplului, iar de reuşit reuşesc doar cei care acceptă defectele (cele tolerabile), diferenţele, înţeleg că sunt normale şi sunt dispuşi să lucreze la păstrarea relaţiei.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor