Datoriile l-au băgat în mormânt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Supărarea și povara datoriilor l-au îndemnat pe un argeșean să-și pună capăt zilelor în această dimineață. Rudele bărbatului sunt șocate de gestul acestuia.

Un argeşean şi-a pus capăt zilelor ieri din cauza unor datorii. Constantin Dragomirescu, de 59 de ani, din comuna Ţiţeşti, a decis să-şi încheie socotelile cu viaţa, supărat că a ajuns la pensie şi a acumulat datorii cărora nu le mai făcea faţă.

Bărbatul s-a spânzurat ieri dimineaţă, în podul casei, improvizând un ştreang dintr-o frânghie pe care a legat-o de o grindă. Soţia sa a fost cea care l-a găsit, dar a fost prea târziu pentru a mai face ceva să-i salveze viaţa bărbatului.

Anchetatorii au găsit în maşina acestuia un bilet în care bărbat scria că a recurs la acest gest din cauza datoriilor, fără să precizeze suma pe care trebuia să o înapoieze.

Rudele bărbatului, şocate de dispariţia acestuia, se pregătesc acum să-l conducă pe ultimul drum.

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”