Cum se aranjau căsătoriile de altădată. „Dacă părinţii nu ajungeau la un consens, nu mai erau şanse până la următoarea clacă-n post”

În satul argeşean de altădată, după Crăciun începeau şezătorile, reuniunile la care se aranjau viitoarele căsătorii, cele multe dintre ele prefigurate încă de la "claca-n post", un vechi obicei ce s-a pierdut în urmă cu mai bine de o jumătate de secol.

Multe dintre relaţiile care aveau să înceapă după Crăciun se înfiripau la claca-n post, un obicei despre care nu multă lume a auzit, care, în satul de odinioară, împletea munca şi voia bună. Clăcile se ţineau, cum spune şi denumirea, în post, în gospodăriile familiilor cu dare de mână, care-şi permiteau să aducă lăutari şi să le ofere bucate de post celor pe care-i chemau la curăţatul seminţelor.

“Erau reuniuni ale comunităţilor săteşti, care durau o zi sau două. Familiile mai înstărite aduceau oameni în gospodărie şi-i puneau să muncească. Curăţau seminţe de dovleac sau spărgeau nuci pentru Crăciun, iar uneori curăţau şi porumb. Nimeni nu venea însă forţat. Le făceau mâncare de post, aduceau cântăreţi. Era în primul rând un prilej ca tinerii să se cunoască, pentru că la claca-n post se prefigurau viitoarele şezători, care începeau după postul Crăciunului”, explică pentru "Adevărul", dr. Ion Tiţa-Nicolescu, cercetător ştiinţific la Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti.

La claca-n post nu participau însă doar tineri, ci şi bătrâni ai satului, care istoriseau snoave şi-i ironizau pe tinerii care „erau în vorbă”, şi glumeau pe seama femeile măritate care, după părerea lor, ieşeau la horă „prea sulemenite”, ori a bărbaţilor însuraţi care uitau numărul clondirelor la cârciuma din sat.

Cel mai important aspect e însă că la “Claca-n post” se intuiau deja viitoarele perechi, deşi aranjamentele propriu-zise se făceau abia după Crăciun, la şezători.

“Pratic, după postul Crăciunului şi până la începutul postului Paşteului, undeva prin februarie, era o perioadă în care aveau loc şezătorile. Nu mai era de muncă, iar atunci aveau şi ei timp pentru altele. Ei bine, în perioada aceasta, tinerii urmau să se cunoască şi, eventual, să vorbească pentru căsătorie. Viitoarele relaţii care se puteau înfiripa le şezători erau cele prefigurate la claca-n post, cealaltă reuniune a comunităţii. Lucrurile erau foarte bine puse la punct în satul românesc. Nimic nu era lăsat la întâmplare”, mai spune pentru "Adevărul", Dr. Ion Tiţa-Nicolescu.

Clacă Foto: deieri-deazi.blogspot.com

"Dacă erai sărac, n-aveai şansă să te însori cu o fată bogată"

Fetele care nutreau să se mărite şi feciorii cu care erau "în vorbă" îşi puneau toate speranţele în aceste şezători, pentru că un eşec al aranjamentelor de căsătorie însemna încă un an de aşteptare. Cuvântul decisiv în formarea viitoarelor cupluri îl aveau însă părinţii, nu viitorii miri.

“Dacă în perioada şezătorilor, părinţii nu se înţelegeau (tinerii contau mai puţin, important era statutul social: dacă erai sărac, n-aveai nicio şansă să te însori cu o fată bogată şi invers), dacă în această perioadă a şezătorilor nu se ajungea la un consens, nu mai era nicio şansă până la următoarea clacă-n post, când apărea iar acest prilej. Deşi unii spun că tinerii se cunoşteau la hore, realitatea e că nu la hore se întâmpla acest lucru. La hore intrau unul lângă altul tinerii care erau <<în vorbă>>. Nu exista să intri tu cum vrei”, explică, pentru “Adevărul”, Dr. Ion Tiţa-Nicolescu.

Claca-n sat, obiceiul care punea bazele viitoarelor relaţii ce se formau la şezători, a pierit de aproape şapte decenii.

"Din păcate obiceiurile acestea s-au pierdut undeva pe la începutul secolului XX, când comunismul a distrus satele româneşti, când a avut loc o sistematizare şi foarte mulţi tineri au plecat la oraş. Obiceiurile s-au cam pierdut de atunci", încheie cercetătorul.

Vă recomandăm să mai citiţi:

EXCLUSIV Zăpadă de peste un metru pe Transfăgărăşan. Imagini spectaculoase  

Un şofer a fost surprins de o cameră de bord cum depăşeşte o maşină pe banda de urgenţă, pe A1 VIDEO