Alertă colet suspect în Pădurea Trivale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dispeceratul Apeluri de Urgenţă 112 a fost sesizat de către un trecător despre faptul că la circa 10 metri de strada Trivale, în pădure, în apropierea Schitului Trivale, sensul spre Restaurantul Cornul Vânătorului, se afla un colet suspect

Deşi era foarte probabil ca pachetul să nu fie o bombă artizanală , după sesizare procedura prevede alertarea autoritătilor, astfel ca la faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti, Compartimenul Pirotehnic, Serviciul de Actiuni Speciale si S.R.I., care au identificat coletul, ambalajul acestuia fiind confecţionat din polietilenă, legat cu sfoară, lângă acesta fiind 4 lumânări stinse, stabilind că în interior se afla cadavrul unui câine.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani