Agentul care a făcut accident cu echipajul poliției este cercetat pentru că s-a rănit singur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cascadorie cu peripeții pentru doi polițiști de la Poliția Rutieră Argeș. Agentul șef Bogdan Dumitrescu (34 de ani) și colegul său agent șef principal Nicolae Pisicaru (44 de ani) au pornit luni în urmărirea unui autoturism BMW X5 care circula cu viteză pe DN 73 și nu a oprit la semnalele agenților.

Loganul MCV în care se aflau cei doi agenți a dat într-o groapă, iar unul dintre cauciucuri a făcut explozie, șoferul pierzând controlul volanului. Echipajul de poliție a fost proiectat în parcarea unui magazine și a lovit trei autoturisme parcate.

Dacia și două autoturisme Logan au suferit avarii serioase. Echipajul poliției a fost urcat pe o platformă și transportat de la locul accidentului. Din fericire nimeni nu a fost grav rănit, șoferul Loganului inscripționat cu însemnele poliției fiind singurul care a suferit o escoriație. Atât el cât și colegul său au fost supuși unor investigații medicale, după care au fost lăsați să plece.

Imediat după accident, cei doi polițiști și-au anunțat prin stație colegii pentru a-l prinde pe șoferul BMW-ului. Acesta a fost oprit la Podul Viilor de un alt echipaj de poliție. Florin Oprea, de 26 de ani, din Câmpulung le-a declarat oamenilor legii că nu știa că a fost urmărit și nu a observant semnalele polițiștilor de a trage pe dreapta. Acesta a fost lăsat să plece acasă fără amendă întrucât avea toate actele în regulă, iar polițiștii nu puteau dovedi că a făcut totul intenționat.

Mașinile avariate vor fi reparate de firma de asigurări, echipajul poliției fiind cumpărat în leasing și este asigurat CASCO. Polițistul care se afla la volan s-a ales cu dosar penal pentru că s-a accidentat singur.

“Încă nu s-au luat măsuri împotriva celor doi polițiști. Deocamdată se fac verificări asupra evenimentelor. S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă pe numele polițistului care se afla la volan. Acesta a fost rănit ușor, a avut o simplă escoriație, dar s-a întors la serviciu, este bine.”, ne-a declarat comisarul șef Marian Badea, șeful Poliției Rutiere Argeș.


Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă