Zimbrii liberi au ieşit la drum în calea şoferilor. Specia protejată de lege se reîntoarce în viaţa comunităţilor din Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Populaţia din localităţile nemţene are parte de întâlniri tot mai dese cu exemplare de zimbri din turma eliberată printr-un proiect european al Administraţiei Parcului Natural Vânători Neamţ.

Zimbrii care hălăduiesc liberi prin codrii Neamţului au fost o apariţie surprinzătoare la începutul lunii noiembrie pentru Iancu Lucian. Acesta a relizat o fotografie cu turma de zimbri aflată pe un drum din judeţ, cel mai probabil cel care duce spre Mănăstirea Secu. 

Instantaneul a fost postat pe un site de socializare de istoricul Daniel Roxin sub titul „Zimbri pe o şosea din Munţii Neamţului. Avem zimbri liberi în pădurile României?”. 

De la eliberarea zimbrilor prin proiectul Administraţiei Parcului Natural Vânători Neamţ, au fost şi alte experienţe de întâlniri între oameni şi exemplarele protejate de lege.

„Cetăţenii din satele Mitocul Bălan şi Magazia, precum şi Ocolul Silvic, ne-au ajutat prin semnalări, relatări, că a existat o relaţie de cooperare. Cineva de la o stână a dat chiar mâncare unui zimbru care se apropiase şi apoi ne-a anunţat şi pe noi. Putem spune că locuitorii au adoptat zimbrii, e un lucru extrem de îmbucurător”, a declarat Sebastian Cătănoiu, directorul Administraţiei Parcului Natural Vânători Neamţ.

O întâlnire cu un zimbru nu ar trebui să creeze probleme oamenilor. Specialiştii spun că erbivorul nu reacţionează violent. Prima reacţie din partea animalului este să se ferească de prezenţa umană.

„Trebuie totuşi ca oamenii să se ferească, să păstreze o distanţă cam de 20 de metri”, spune Ioan Mihuţ, agent al Parcului.

Cei care îndrăznesc să vâneze exemplare din această specie protejată riscă sancţiuni drastice, respectiv o amendă de 30.000 de euro, dar şi închisoare.

În pădurile din Neamţ sunt în total 17 exemplare de zimbri în urma eliberărilor din 2012, 2013 şi de anul acesta. Doi zimbri au venit pe lume în libertate, după fătările de anul trecut. 

Pe aceeaşi temă:  

Zimbru Safari, ofertă inedită pentru turişti la Parcul Natural Vânători Neamţ

FOTO 12 zimbri umblă liberi prin codrii Neamţului. Turma s-a acomodat perfect în sălbăticie

Zimbrii Neamţului, pregătiţi pentru iarnă cu morcovi şi mere

Numele zimbrilor liberi de la Neamţ încep obligatoriu cu "Ro". Rozana, ultimul membru al turmei. Pe listă mai sunt Roberta sau Robescu

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată