Zimbrii britanici, libertate totală în pădurile din Neamţ: au dat iama în căpiţele de fân ale sătenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zimbrii liberi sunt monitorizaţi cu ajutorul radicolarelor FOTO Parcul Natural Vânători Neamţ

Cei şase zimbri aduşi anul trecut tocmai din Marea Britanie şi eliberaţi în Parcul Natural Vânători Neamţ au fost surprinşi de sătenii dintr-o comună în timp ce se hrăneau cu fânul adunat pentru iarnă. Oamenii aşteaptă acum să fie despăgubiţi de Ministerul Mediului.

Cei şase zimbri donaţi anul trecut (aprilie) de o fundaţie Parcului Natural Vânători Neamţ şi eliberaţi ulterior în păduri au creat primele neplăceri populaţiei. Pe finalul anului trecut şi în ianuarie, erbivorele înfometate ajunse în zona comunei Hangu au atentat la căpiţele de fân ale sătenilor.

„Este vorba de cele şase femele aduse din Anglia, şi care au stat mai puţin în perioada de aclimatizare. De la început au avut un comportament atipic. În vară, turma a mers însoţită de un mascul spre culmile Hangului, în afara Parcului Natural, iar în toamnă, când masculul s-a întors, femelele au rămas acolo. Nu cunoaştem cauza <divorţului>, dar am aflat de reclamaţiile oamenilor că le-au mâncat din fân”, spune inginerul Sebastian Cătănoiu, directorul Administraţiei Parcului Natural Vânători Neamţ.

„Cine-i poate opri, la cât sunt de mari?”

Primarul comunei Hangu, Gavril Lupu a aflat de la consăteni despre incident, şi a constituit o comisie care a confirmat ulterior că pagubele au fost făcute de zimbri.

„Cine-i poate opri domnule, la cât sunt de mari? Oamenilor le-a fost frică să-i alunge, deşi zimbri nu-s violenţi. Au mai stricat şi nişte ţarcuri care împrejmuiau căpiţele. S-au făcut dosare şi sperăm ca oamenii să fie despăgubiţi”, a precizat primarul Lupu. 

În total au fost semnalate şase incidente de acest gen, iar valoarea estimată a despăgubirilor este de circa 3.000 de lei, banii urmând a fi achitaţi de Ministerul Mediului, fiind vorba de exemplare protejate de lege aflate în proprietatea statului român.

„Oamenii au fost cu bun simţ, nu au fost probleme, sperăm să nu fie prea multă birocraţie şi să-şi primească repede contravaloarea despăgubirilor. O explicaţie pentru comportamentul zimbrilor ar putea fi faptul că cele şase femele provin din grădini zoologice, unde erau obişnuite să li se dea mâncare în orice anotimp, şi nu au avut timp suficient în perioada de aclimatizare să înveţe să caute hrana, iarba spontană. Din punctul acesta de vedere putem spune că ceilalţi zimbri eliberaţi în urmă cu doi-trei ani s-au mai sălbăticit”, concluzionează Sebastian Cătănoiu.

Cei şase zimbri provin de la grădini zoo din UK

Cei şase zimbri din Marea Britanie au ajuns în Neamţ pe 24 aprilie 2014, urmare a unei donaţii realizate cu ajutorul Fundaţiei Aspinall, din Regatul Unit. Femele de zimbru, cu vârste între 2 şi 3 ani, proveneau de la grădinile zoologice Howletts (2 exemplare) şi Port Lympne (1) din Anglia, Fota (2) din Irlanda şi Highland (1) din Scoţia. 

În prezent, în pădurile din Neamţ sunt liberi 18 zimbri (din care 2 fătaţi în libertate), iar alte două exemplare sunt detaşate în ţarcul de aclimatizare de la Chitele (Crăcăoani) umrmând a fie eliberate în această primăvară.  

De asemenea, în semilibertate sunt alte 15 exemplare, iar la grădina zoologică din Vânători Neamţ pot fi văzuţi 6 zimbri. 

Pe aceeaşi temă:

Zimbrii de Marea Britanie, pregătiţi de eliberare în pădurile din Neamţ

Pădurile din Neamţ, populate cu zimbri din Anglia. Şase exemplare vor fi importate din grădinile zoo

FOTO Cei şase zimbri aduşi din Marea Britanie au fost eliberaţi în pădurile din Neamţ

Zimbrii donaţi României, vedete în presa britanică

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi