VIDEO Poliţişti rutieri, mecanici de ocazie. Ajutorul nesperat pe care un şofer octogenar l-a primit de la doi agenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un şofer octogenar din Piatra Neamţ a fost scos din impas de doi poliţişti de la Rutieră care se aflau în patrulare prin oraş.

Doi agenţi rutieri l-au ajutat din proprie iniţiativă pe un şofer aflat în dificultate. Constantin Pleşca şi Silviu Moldoveanu, agenţi la Biroul Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Piatra Neamţ erau în patrulare cu maşina de serviciu pe Bulevardul Decebal, timp în care, în zona staţiei de transport local din cartierul Precista, au observat un bătrân care se chinuia să-şi schimbe roata la maşină. 

Şoferul, în vârstă de 87 de ani, avea probleme în a-şi rezolva pana, maşina căzându-i de pe cric, şi nu reuşea să schimbe roata doar cu ajutorul soţiei, o  femeie în vârstă, la rândul ei. 

Cei doi poliţişti s-au oferit să-l ajute pe şofer şi, după câteva minute au reuşit să schimbe roata, întreaga operaţiune desfăşurându-se sub ochii trecătorilor şi a comercianţilor de la o florărie situată în imediata vecinătate. La final, cei doi agenţi de Poliţie au fost aplaudaţi şi felicitaţi de florărese, iar şoferul şi soţia sa au putut să plece cu maşina în condiţii de siguranţă. 

Poliţiştii schimbă roata de la maşina unui şofer SURSA: ziarpiatraneamt.ro

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG