Un zimbru rebel terorizează localnicii unui sat din Neamţ. „A venit ca la masa pusă, acum e recidivist, după ce s-a dedulcit la fân“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un zimbru a părăsit turma care hălăduieşte prin pădurile din Neamţ şi a dat iama în căpiţele de fân ale sătenilor.

Localnicii din satul Văratec (comuna Agapia, judeţul Neamţ) au fost vizitaţi în ultimele zile de un zimbru aflat în căutarea hranei şi cer ajutorul autorităţilor pentru a scăpa de intrusul protejat de lege. În weekend, zimbrul a fost surprins în timp ce se înfrupta din căpiţele de fân aflate în livezile de la marginea pădurii.

Deranjaţi de aceste vizite, sătenii au sunat la 112 şi, împreună cu jandarmii şi lucrătorii de la Ocolul Silvic Târgu Neamţ, l-au alungat făcând gălăgie pe masculul rebel al turmei. Alex Bălţitescu, un tânăr localnic din satul Văratec, a fotografiat zimbrul în acţiune chiar în grădina sa, în timp ce rumega nestingherit fânul adunat într-o căpiţă.

Pozele postate pe reţelele de socializare au stârnit o mulţime de comentarii mai ales că, susţine el, a existat şi un incident: un consătean a fost doborât de o mişcare bruscă a masivului erbivor.

„Masculii trăiesc izolaţi de turmă, e un comportament normal să-şi caute hrană mai ales în această perioadă în care a fost ger. În acest caz e vorba de un mascul de 6 ani care a pătruns în livezi venind dinspre pădure, unde nu era gard, sau gardurile nu erau trainice. A venit ca la masa pusă, cum se spune şi, odată ce s-a dedulcit, a tot revenit, putem spune că acum e recidivist“, a declarat inginerul Sebastian Cătănoiu, directorul Parcului Natural Vânători-Neamţ.

Cu ajutorul celor de la Silvic şi al jandarmilor, zimbrul a fost alungat din sat, însă specialiştii spun că nu au ce alte măsuri represive să aplice în afară de astfel de hăituiri.

„Ocolul Silvic a pus la dispoziţie destule furaje în pădure, dar probabil că zimbrul are reflexul că găseşte hrana mai uşor în sat. E supărător pentru oameni, nu e deloc confortabil să-l întâlneşti pe uliţă, sau să-ţi intre prin curţi, mai că sunt şi copii mici. Încălzirea vremii va rezolva problema, dar până atunci nu putem face decât să fim vigilenţi, şi să-i sfătuim pe săteni să-şi îngrădească bine proprietăţile“, a mai precizat Sebastian Cătănoiu. 

Pe 12 martie 2012, administraţia Parcului Natural Vânători-Neamţ a făcut primele eliberări de zimbri în pădurile din Neamţ, iar în cei şase ani turma a ajuns să numere 35 de exemplare.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie