Un teolog acuzat că a cerut favoruri sexuale de la o elevă, repus director la Postliceala Sanitară Neamţ

0
Publicat:

Un profesor a fost scos de sub controlul judiciar în dosarul ce vizează folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi este din nou la conducerea Şcolii Postliceale Sanitare din Piatra Neamţ.

Deși este acuzat penal, un profesor are dreptul să fie director FOTO Arhiva Adevărul

La un recent termen al procesului de la Judecătoria din municipiul menţionat, magistraţii au menţinut măsura preventivă în cazul profesorului Mihai Floroaia, una prin care i se interzicea să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în contextul căreia a săvârşit fapta.

Cum decizia nu era definitivă, cel în culpă, a uzat de calea de atac la care-i dă dreptul justiţia, iar cererea a ajuns pe rolul Tribunalului Neamţ. Judecătorii au considerat că nu se mai impune controlul judiciar, acesta a fost anulat, la fel stând lucrurile şi în ceea ce priveşte interdicţiile, astfel că el poate îndeplini atribuţii didactice.

Pe care le-a reluat de câteva zile. Redacţia „Adevărul“ a încercat să obţină un punct de vedere de la profesorul Floroaia, dar astăzi, 26 ianuarie 2024, la telefonul Şcolii Postliceale Sanitare nu a răspuns nimeni. Urmărirea penală în dosarul cadrul didactic a fost finalizată de procurori în septembrie anul trecut, când s-a dispus trimiterea în judecată.

Potrivit datelor de anchetă, teologul, care a fost şi inspector general adjunct în trecut, este acuzat că ar fi cerut favoruri sexuale de la o elevă a instituţiei pe care o conducea. Se pare că două ar fi fost cererile „neortodoxe“ ale directorului unităţii de învăţământ din Piatra Neamţ, după care tânăra a decis să-l reclame autorităţilor.

„În data de 05.03.2023, în jurul orei 23.00, respectiv pe data de 06/07.03.2023, în jurul orei 00.29, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prevalându-se de situaţia de autoritate pe care i-o conferea funcţia, aceea de director al şcolii Postliceale Sanitare, a pretins favoruri de natură sexuală unei eleve a şcolii pentru a nu o exmatricula“, preciza Parchetul Piatra Neamţ.

Mihai Floroaia este licenţiat al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, la  Facultatea de Teologie Ortodoxă, iar în 2010 a obţinut titlul de doctor în Teologie, cu distincţia „Magna cum Laude“, la Universitatea „Babeş Bolyai“ Cluj. A urmat câteva stagii de cercetare doctorală şi postdoctorale la universităţi din Belgia şi Elveţia, fiind autorul mai multor cărţi.

Mai multe pentru tine:
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești