Un motociclist care a fugit de un filtru rutier s-a tamponat tocmai într-o maşină de Poliţie. Cum s-a sfârşit urmărirea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi motociclişti au ieşit la plimbare şi nu au oprit la semnalele oamenilor legii. În timp ce încerca să scape, unul dintre ei s-a tamponat cu o maşină de poliţie.

Un incident mai puţin întâlnit în cazuistica infracţiunilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice s-a petrecut joi, 23 aprilie 2020, în judeţul Neamţ, la Bicaz. O serie de evenimente i-a avut ca protagonişti pe doi motociclişti şi cadre de la Serviciului Rutier - Biroul Drumuri Naţionale şi Europene din cadrul poliţiei Neamţ. 

Oamenii legii erau într-o misiune care avea ca scop combaterea excesului de viteză în oraşul Bicaz, iar la un moment dat făcut semn de oprire către doi motociclişti, care circulau pe Drumul Naţional 12 C. 

Cei vizaţi de poliţişti au ignorat cerinţa, au întors vehiculele pe două roţi, încercând să dispară din zonă, astfel că poliţiştii au plecat în urmărirea acestora.

   

Era prima infracţiune comisă de cei doi motociclişti, unul dintre ei având apoi „ghinion“. În timp ce era urmărit, a pierdut controlul direcţiei şi s-a tamponat cu o maşină de poliţie. 

„La scurt timp, pe o stradă din Bicaz, unul dintre conducătorii motocicletelor, un tânăr de 19 ani, din

Tazlău, ar fi efectuat manevra de schimbare a direcţiei de mers spre stânga fără a se asigura, moment în care ar fi acroşat autospeciala de poliţie“, se arată într-un comunicat al Poliţiei Neamţ. 

În urma impactului, şoferul a suferit leziuni, fiind transportat la spitalul din localitate pentru îngrijiri medicale. Cercetările ulterioare aveau să arate şi de ce motociclistul nu a oprit la semnalul poliţiştilor: avea permisul auto suspendat în urma altei abateri de la legislaţia rutieră. 

Tânărul avea permisul auto suspendat, plus că s-a aventurat într-o plimbare de vreo 100 de kilometri, aceasta fiind distanţa dintre localitatea de domiciliu, Tazlău şi oraşul Bicaz, ştiind că pe drumuri sunt numeroase filtre instituite pentru respectarea restricţiilor de circulaţie în contextul epidemiei de coronavirus.

A fost prins şi celălalt motociclist

I s-a întocmit dosar penal, plus că va trebui să suporte costurile distrugerilor provocate autospecialei de poliţie. Cât despre motocicicletă, are timp să o repare, având în vedere că o lungă perioadă de timp nu va mai conduce, fiind de certitudine că, la proces, instaţa de judecată îi va anula permisul. 

După acest incident şi celălalt motociclist a fost depistat. Reuşise să parcurgă aproximativ 25 de kilometri, fiind tras pe dreapta în municipiul Piatra Neamţ. 

„Un tânăr, de 21 de ani, din Dumbrava Roşie, a fost depistat de poliţişti pe raza municipiului Piatra Neamţ, fiind sancţionat contravenţional pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi a interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie“, a mai transmis Poliţia Neamţ. 

Nu a fost precizată valoarea amenzii aplicate, dar nerespectarea restricţiilor de circulaţie în timpul stării de urgenţă aduce sancţiuni de până la 20.000 de lei. 

Ieri, un alt nemţean, în vârstă de 26 de ani, din comuna Borleşti, a avut „ghinion“, după ce s-a urcat băut la volan. În timp ce se deplasa prin localitatea Piatra Şoimului, nu a adaptat viteza de deplasare pe un sector de drum în curbă, iar la un moment dat a pierdut controlul direcţiei şi a intrat într-un st'lp de iluminat public. 

Din impactul a rezultat vătămarea corporală a unei tinere de 19 ani, din Borleşti, pasageră în maşină, care a fost transportată la spital. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind o concentraţie de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că i-a fost întocmit dosar penal. 

Acestea nu au fost singurele nedorite incidente petrecute pe şoselele judeţului Neamţ în ultimele zile. Poliţiştii i-au lăsat fără carnet pe mai mult de 20 de şoferi, unii dintre ei pentru că erau băuţi, iar alţii pentru că apăsaseră prea mult pedala de acceleraţie.

Mai multe pentru tine:
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil