Un medic român susţine că veşnicia tocmai a fost certificată ştiinţific. „Cine va deţine puterea va deţine resursele pentru prelungirea vieţii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plecând de la ştirea care a făcut înconjurul lumii în ianuarie 2018, prin care se anunţa succesul clonării a două maimuţe, în premieră mondială, într-un laborator din China, un medic român a dezvoltat o teorie legată de viaţa veşnică.

Filip Panait, doctor în Ştiinţe Medicale şi pasionat inventator în domeniu, susţine că odată cu reuşita oamenilor de ştiinţă din China, s-a deschis cutia Pandorei în această zonă a cercetării, lucru ce va duce inclusiv la clonarea umană. 

„Din acest moment, discuţia nu se mai poartă pe direcţia cunoaşterii mecanismelor clonării, ci pe dezvoltarea clonării umane şi a readucerii la viaţă a unor personalităţi importante ale umanităţii, recunoscute pentru geniul lor, sau pentru capacităţile lor organizatorice, cum ar fi Einstein, Napoleon, Cezar şi, de ce nu, Stalin sau Hitler. Ceea ce până azi era doar o abordare fantasmagorică, din acest moment poate deveni realitate“, susţine dr. Filip Panait pe blogul său.

El atrage atenţia că această descoperire riscă să stârnească interesul unor oameni „suficient de puternici şi de bogaţi pentru a-şi permite astfel de proceduri“: 

„O persoană poate să obţină un număr infinit de clone după propriul genom, astfel încât să trăiască, practic, o veşnicie“

Prelungirea vieţii, apanajul celor puternici 

Raţionamentul medicului este că, în acest fel, conceputul de veşnicie capătă două valenţe: „una descrisă în Biblie, care descrie tot o formă de clonare, prin eliminarea defectelor de structură şi psihice produse de mileniile de mutaţii genetice patogene, şi una, descoperită de savanţii lumii acesteia, care nu oferă garanţii ale succesului, dar care este sub controlul direct al celor care deţin puterea în acest moment pe planetă“

În opinia sa, medicul Panait spune că umanitatea va trebui să aleagă între cele două direcţii de dezvoltare: „una promisă de Biblie, care devine extrem de credibilă şi oferă veşnicia oricui o doreşte, fără costuri financiare, ci doar prin abordarea spirituală a problemei, şi una oferită de latura materialistă a lumii, care oferă promisiunea vieţii veşnice oricui doreşte şi are suficiente fonduri pentru a plăti costurile aferente, indiferent de moralitatea sau nivelul său spiritual“

Din punctul său de vedere, lumea se va scinda rapid în două tabere, iar cei care deţin puterea vor acapara toate resursele planetei pentru a-şi prelungi viaţa. 

„În acest context, alegerile în funcţii publice vor căpăta valenţe nebănuite, iar lupta pentru putere va fi pe viaţă şi pe moarte, la propriu. Cine va deţine puterea va deţine şi resursele pentru prelungirea vieţii“, mai spune medicul din Neamţ.

Doctorul care a inventat compresa inteligentă 

Doctorul Filip Panait, medic de familie în comuna Bâra, din judeţul Neamţ, este multiplu medaliat la saloanele naţionale şi internaţionale de inventică. 

În 2016, Filip Panait a obţinut trei premii la Salonul Internaţional Pro Invent de la Cluj Napoca pentru o „compresă inteligentă” (compresă chirurgicală pediculată cu sisteme de pompe pasive pentru transferul unidirecţional modulat al fluidelor din plăgi). 

„Este o vorba de o compresă medicală inteligentă, care asigură rapid vindecarea plăgilor. Compresa nu aderă la plagă, ci «pluteşte» pe rană. Tehnic vorbind, compresa formează la nivelul plăgii o interfaţă activă din punct de vedere biologic, prin menţinerea unui mediu umed optim, ea transferând atribuţiile de protecţie către stratul exterior”, îşi descria invenţia Filip Panait. 

Luna viitoare (21-23 martie) el va participa la o nouă ediţie a salonului de la Cluj Napoca, unde îşi va prezenta o invenţie despre care spune că va revoluţiona domeniul energiei. După o muncă de mai bine de 10 ani, plecând de la studiul hematiilor din sânge (globule roşii), Filip Panait spune că a reuşit să găsească o formulă de stocare şi alimentare cu energie a mijloacelor de transport rutier şi numai.   

„Invenţia ar scoate petrolul din ecuaţia de transport rutier viitor, pentru că ar asigura alimentarea cu energie în timp scurt şi ar permite o autonomie în trafic de aproximativ 10.000 km, atât pentru autovehiculele mici cât, mai ales, pentru cele de tonaj mare”, a anunţat pe blogul său Dr. Filip Panait.