Umbrărescu învins la licitaţie în Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Județean a declarat câștigătoare oferta a două firme din Neamţ care au licitat, în asociere, pentru asfaltarea a 12 kilometri de drum judeţean.

În termen de 6 luni de la semnarea contractului de lucrări, Trust CCDP Roznov şi TLSIT Piatra Neamţ vor trebui să reabiliteze DJ 156A pe tronsonul care trece prin oraşul Roznov şi continuă în comunele Borleşti şi Tazlău, ieşind spre graniţa cu judeţul Bacău. Oferta celor două firme în asociere a fost considerată mai bună decât cea depusă de societatea Tehnostrade, controlată de omul de afaceri băcăuan Dorinel Umbrărescu. 

„Bine că a fost finalizată această licitaţie şi că, de acum, se poate trece la executarea lucrărilor de pe drumul respectiv de care vor beneficia toţi şoferii care vor folosi acea rută care duce mai departe spre partea vestică a judeţului Bacău. Sunt convins că firmele de construcţii îşi vor face treaba cum trebuie dar şi specialiştii din Consiliul Judeţean vor monitoriza pas cu pas această lucrare pentru ca, în final, acel drum să fie de calitate europeană", a precizat Vasile Pruteanu, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.

Comisia a declarat câştigătoare oferta prezentată de cele două firme nemţene asociate valoarea ofertei fiind de 12,2 milioane lei fără TVA. Fondurile provin de la Uniunea Europeană, cu o susţinere foarte mică din partea bugetelor locale ale comunităţilor prinse în proiect.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model