Ultima competiţie din această iarnă pe pârtia din Piatra Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 22 februarie, pe pârtia de pe muntele Cozla va avea loc concursul de snowboarding din cadrul festivalului „Piatra pe Zăpadă”.

Intitulată „Dual Cross Snowboarding”, competiţia va fi ultima din acest sezon. Concurenţii care au mai puţin de 18 ani trebuie să aibă declaraţie notarială cu acordul părinţilor sau a tutorilor.

Accesul participanţilor la telescaun va fi gratuit, atât în calificări, cât şi în timpul concursului. Panoul de afişaj va fi montat în zona de sosire. Concurenţii vor fi vegheaţi pe tot parcursului festivalului de  Serviciul de ambulanţă.

„Este o competitie OPEN pentru toate vârstele. Concursul presupune două etape: calificări şi proba finală.  Traseul este un dual slalom de dificultate medie, cu lungimea de aproximativ 400 de metri, cu zone de rampe şi viraje.  În funcţe de vreme şi de starea pârtiei, la sedinta tehnică se poate anunţa o alta oră de începere a concursului”, a anunţat Dumitriţa Luncanu, unul dintre organizatorii evenimentului.

Participanţii pot fi descalificaţi dacă scurtează traseul de concurs, dacă nu au un comportament adecvat, dacă accidentează ceilalţi concurenţi sau dacă se află sub influenţa băuturilor alcoolice.

Înscrierile la concurs se pot face gratuit la adresa de mail office@zwe.ro sau pe 22 februarie, până la ora 15.30, la centrul de închiriere echipamente sportive de pe Vârful Cozla.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani