Turistă din Germania recuperată în Ceahlău cu ajutorul dronei. Cum a decurs intervenţia făcută în premieră la Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipajele profesioniste din judeţul Neamţ au folosit pentru prima dată o dronă în timpul unei misiuni de salvare montană.

O premieră în misiunile de salvare montană derulate în masivul Ceahlău s-a consemnat în weekend.

Pentru a ajunge la o turistă din Germania care suferise o fractură la un picior, Serviciul Salvamont Neamţ a utilizat o dronă care a transmis cu exactitate coordonatele victimei şi alte date necesare operaţiunii în condiţiile unei eventuale extracţii pe calea aerului.

Operaţiunea, desfăşurată vineri după amiază, 14 iunie, a durat cinci ore. Femeia care solicitase ajutor se afla în zona Poiana Scăiuş, pe un traseu dificil din masiv, între Duruitoarea şi Dochia.  

„Prima echipă de intervenţie a ajuns în jurul orei 16.30 în zona unde s-a produs accidentul şi a acordat primul ajutor, imobilizând membrul fracturat cu o atelă vacumatică. În jurul orei 17.00, odată cu sosirea celei de-a doua echipe, victima a fost asigurată în UT 2000 şi a început transportul. Au fost necesare mai multe lansări în coardă pentru a depăşi zonele de abrupt. În jurul orei 20, victima care avea dureri considerabile a fost predată la autospeciala SAJ Neamţ”, a declarat Raul Papalicef, şeful Serviciului Salvamont Neamţ.

Deşi în acest caz, s-ar fi impus chemarea eliciopterului SMURD, cercetarea cu drona a arătat că nu sunt întrunite condiţiile tehnice pentru o astfel de intervenţie:   

„Noi am lansat drona ca să vedem exact locul accidentului. Folosirea dronei certifică faptul că un elicopter poate să intervină, sau nu, într-o extracţie. Practic, drona e un device care analizează distanţa de siguranţă, dar în cazul de faţă, aceasta era la peste 70-80 de metri. S-a găsit un loc de extracţie mai sus, dar era imposibil să transportăm până acolo victima cu acele traume”, a precizat Raul Papalief.   

Astfel de intervenţii, asistate cu drone, mai sunt folosite de serviciile Salvamont Mureş, Gorj şi Harghita. 

„Astfel de echipamente au multiple utilizări în operaţiunile de salvare. Cu o dronă se poate astfel transporta, de exemplu, o fiolă cu ser antiviperin, până  la o distanţă de 6-7 kilometri. Noi ajungem în două ore şi jumătate de la baza muntelui până sus, pe platoul Dochia, iar o dronă profesională zboară cu 70 km pe oră. Lansată de la centrul de comandă de lângă Duruitoarea, drona a atins cota platoului Dochia în 3-4 minute”, a precizat şeful Serviciului Salvamont Neamţ.

De asemenea, astfel de echipamente pot fi utile în căutările pe timp de noapte. 

 „Am avut o mulţime de cazuri de familii cu copii rătăcite în masiv, şi trebuia să-i rugăm să facă un foc pentru a-i identifica. Aşa, cu GPS-ul şi proiectoarele de pe dronă ajungem imendiat unde sunt rătăciţii”, a mai menţionat Raul Papalicef. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete