Sute de preoţi şi enoriaşi au început rugăciunile pentru sănătatea părintelui Iustin de la Petru Vodă. La slujbele speciale, participanţii formează o inimă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O inimă de rugăciune pentru părintele Iustin Pârvu FOTO petruvoda.ro

Începând de miercuri seară, slujbele speciale pentru sănătatea părintelui duhovnic din Neamţ se ţin în aer liber. În acest timp, duhovnicul adus acasă după operaţiile de la Cluj ascultă rugăciunile în chilia sa de la mănăstirea Paltin, lângă Petru Vodă

Peste 200 de preoţi şi sute de credincioşi din comunele nemţene şi din ţară au fost prezenţi miercuri seară, la slujba oficiată în curtea mănăstirii Paltin, pentru sănătatea părintelui Arhimandrit Iustin Pârvu. Aflat în convalescenţă după două intervenţii chirurgicale suportate după sărbătorile de Paşte, părintele Iustin (94 de ani), este greu încercat de afecţiunile digestive şi pulmonare care au necesitat operaţiile făcute la o clinică din Cluj.

„S-a slujit Taina Aghiasmei şi Taina Sfîntului Maslu pentru însănătoşirea Părintelui Justin Pârvu. De asemenea, multe sute de mireni, fii duhovniceşti ai părintelui şi închinători ai mănăstirilor noastre au fost de faţă şi s-au rugat cu zdrobire de inimă pentru sănătatea sfinţiei sale”, spun monahii care reprezintă obştile mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin.

Încă slăbit după operaţii şi drumul parcurs cu un elicopter de la Cluj, părintele Iustin Pârvu a ascultat, miercuri seară, toată slujba din chilia sa.

„Cîţiva preoţi, fii duhovniceşti ai Părintelui Justin, i-au adus duhovnicului lor spre închinare racle cu părticele de Sfinte Moaşte, de la mai mulţi Sfinţi Doctori-fără-de-arginţi şi grabnic tămăduitori. Fie ca rugăciunile Bisericii luptătoare şi ale Bisericii triumfătoare să îşi arate roadele cît mai degrabă!”, mai spune monahii într-un comunicat.

Slujbele sunt programate zilnic, de la ora 18.00, iar apropiaţii părintelui duhovnic speră că rugăciunile vor fi ascultate şi-l vor ţine în viaţă pe Iustin.

Citeşte şi: FOTO Părintele Iustin a fost adus la Petru Vodă cu un elicopter pus la dispoziţie de Dorinel Umbrărescu

Părintele Iustin Pârvu de la Petru Vodă are sănătatea şubredă. Obştea mănăstirii le cere credincioşilor să se roage pentru duhovnic

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți