Spectacol în Ceahlău: piramida holografică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vârful Toaca şi stâncile din jur formează la 6 august o umbră tridimensională deosebită, vizibilă doar o oră într-un an. În aceeaşi zi este şi hramul mănăstirii de pe platoul superior al muntelui, cu ocazia sărbătorii creştine Schimbarea la Faţă.

Cine urcă pe Toaca pe 6 august, dis de dimineaţă, are parte de un fenomen fizic rar. „Se observă fenomenul de umbră piramidală, spaţială sau holografică proiectată peste Valea Bistricioarei de vârfurile muntelui“, a spus Constantin Andraş, şeful Administraţiei Parcului Naţional Ceahlău.
În aceeaşi zi este şi hramul mănăstirii de pe Ceahlău, iar a doua zi, duminică, petrecerea se mută în localitatea Ceahlău, pe malul lacului Izvorul Muntelui, unde se serbează Ziua Muntelui.


Piramida holografică a fost cercetată ani de-a rândul de pietreanul Mihai Marin. Acesta susţine că este un fenomen fizic generat de poziţia soarelui la acea dată şi de stâncile din vecinătatea Vârfului Toaca.


Patru umbre unite la vârf


„Este o compunere de minimum patru umbre. Vârful Toaca are formă de piramidă regulată cu baza un pătrat, iar sub acţiunea razelor solare dinspre est are o umbră în formă de triunghi isoscel. Stânca Piatra Ciobanului, fiind mai mică şi mai jos, face altă umbră, prelungă. La fel, Piatra Vulcanului. Peste toate astea se suprapune lumina ce trece prin şaua muntelui. Pe 6 august dimineaţa, datorită poziţiei soarelui, toate umbrele se unesc la vârf şi se creează imaginea magnifică tridimensională vestită. În alte zile, fiecare formă de relief face propria umbră, după aceleaşi legi ale fizicii“, explică Mihai Marin.


Concerte populare


Fenomenul este vizibil dacă sunt îndeplinite anumite condiţii meteorologice. „Umbra tridimensională apare la răsăritul soarelui şi durează cam o oră. Cerul trebuie să fie senin, fără nori ca să nu obtureze razele soarelui. Cel mai frumos este când are loc şi fluorescenţa oxigenului sub acţiunea razelor ultraviolete, astfel încât imaginea compusă este albăstruie cu feţele în diferite nuanţe“, mai spune Mihai Marin. După hramul de pe Ceahlău, în localitatea cu acelaşi nume va avea loc, duminică, Ziua Muntelui. În cadrul acesteia, de la ora 13.00, va începe Festivalul interjudeţean al tradiţiilor populare Sărbătoare pe Ceahlău, în cadrul căruia vor evolua artişti populari şi ansambluri folclorice.


După amiază vor susţine recitaluri soliştii Georgina Axinte Şerban, Brânduşa Diaconu Chiriţa şi Maria Pelin. Seara vor cânta Narcis Precup, Ştefan Cigu şi Matilda Pascal Cojocăriţa. Sărbătoarea se va încheia cu discotecă în aer liber şi foc de artificii, la ora 22.00.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie