Seceta lasă fără apă zeci de mii de locuitori. Pentru rezolvarea problemei este deviat cursul unui râu important

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lipsa precipitaţiilor a făcut ca nivelul hidrostatic din puţuri să scadă, astfel că apa este furnizată cu presiune scăzută în două oraşe şi câteva mari comune din Neamţ.

Seceta care afectează judeţul Neamţ duce la luarea unor măsuri extreme pentru a asigura necesarul de apă potabilă în zona Roman şi Târgu Neamţ.

Pentru că nivelul hidrostatic la staţiile de captare este foarte scăzut, compania ApaServ, cea care asigură furnizarea utilităţii către populaţie, a luat măsura distribuirii cu presiune scăzută ziua şi noaptea, pe intervale orare, dar s-a ajuns şi la măsura întreruperii totale a apei. 

Situaţia devine şi mai grea când apar avarii, care nu-s puţine din cauza vechimii reţelelor. Această măsură este în vigoare de circa două luni, iar ca soluţie pentru zona oraşului Roman se deviază cursul râului Moldova. Prin această lucrare se încearcă refacerea pânzei freatice la puţurile de la captarea de la Pildeşti, aflată în apropierea oraşului.

„Din cauza nivelului scăzut al apei în puţuri, de câteva săptămâni suntem nevoiţi să furnizăm apă cu presiune scăzută, pentru a putea reface stocul din bazine. Împreună cu Apele Române am demarat o lucrare de deviere a Moldovei către puţuri, prin aducerea apei mai aproape de staţia de captare, pe albia veche a Moldovei“, a explicat inginerul Bogdan Curcudel, şef ApaServ zona operaţională Est Neamţ.

În ultimii ani, în mod natural, râul şi-a creat o albie nouă, prin devierea spre cursul vechi, în speranţa că astfel se va îmbunătăţi stratul de apă din pânza freatică. 

 

Conducte funcţionale cu sigla Casei Regale a României

Specialiştii ApaServ au menţionat că, potrivit măsurătorilor efectuate, 2019 a fost cel mai secetos an din ultimii zece ani.

În două zile de la finalul lunii trecute, debitul râului Moldova a fost cuprins între 8,2 şi 9,2 metri cubi pe secundă, în timp ce media anuală este 15 mc/s. Poate situaţia nu era aşa de gravă în acest an, dar o serie de investiţii de la Captarea Pildeşti au fost distruse de viiturile din 2018.

Probleme din cauza secetei sunt şi în oraşul de la poalele Cetăţii Neamţ. „Aceeaşi situaţie e şi la captarea Lunca-Vânători, care alimentează sistemul din zona Târgu Neamţ şi comunele învecinate, unde avem aceleaşi probleme de raţionalizare a consumului. Acolo albia chiar e secată aproape integral, debitul fiind asigurat de un pârâu care, la confluenţa cu Ozana, alimentează fronturile“, a declarat, la o recentă conferinţă de presă, Vlad Angheluţă, director ApaServ. 

În plus, avariile la reţelele de distribuţie, care cedează din cauza vechimii, provoacă mari probleme în furnizarea apei. În tot judeţul Neamţ, pentru înlocuirea conductelor şi investiţiile inerente ar fi necesară o sumă de 223 milioane lei, ceea ce reprezintă bugetul companiei pe 100 de ani. 

La Roman, reţelele uzate se întind pe 107 kilometri. Este de remarcat că în municipiul de la confluenţa Moldovei cu Siretul, în zona gării, există conducte având însemnate pe ele sigla Casei Regale a României. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”