Savanţii uitaţi ai judeţului, reînviaţi în vila lui Hogaş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Savanţii sunt reînviaţi în vila Hogaş FOTO : Anca Sevastre

Judeţul Neamţ a dat României personalităţi de seamă în toate domeniile, atât la nivel naţional, cât şi internaţional.

Muzeul Colegiului Naţional « Roman- Vodă », adăpostit de vila Hogaş, păstrează sute de fotografii şi documente ale unor savanţi uitaţi ai României.

Vila în care a locuit Calistrat Hogaş s-a transformat în muzeu în mai 2011. „Trăim într-o societate în care non-valoarea este extrem de mediatizată, încât noi cei care am pus bazele acestui muzeu, respectiv primarul oraşului, Laurenţiu Leoreanu, fost elev al Colegiului Naţional Roman- Vodă ( C.N.R.V.), conducerea CNRV, profesorii pensionari ai acestui liceu şi eu, bibliotecarul liceului, am vrut să demonstrăm că numai aşa putem rezista în timp, dacă ne raportăm la valorile noastre, culturale şi spirituale”, susţine Cornelia Jora.

Prima personalitate marcantă a oraşului, prezentă în muzeu prin fotografiile şi premiile sale, este matematicianul Alexandru Cojocaru, fost profesor al Colegiului Naţional « Roman- Vodă », care a dat strălucite generaţii de elevi. « A primit numeroase invitaţii să predea la Iaşi, la universitate, dar a preferat să rămână aici să îndrume elevii. Cei care au făcut matematica cu el ştiau atât de multe, încât ar fi putut intra direct în anul doi de facultate”, ne mărturiseşte bibliotecarul Cornelia Jora.

Un alt om cu renume naţional şi european, care a pornit din Roman, este preşedintele Societăţii de Inventică din România, Vitalie Belousov. „Fost elev al profesorului Cojocaru, fost rector al Universităţii Tehnice din Iaşi, Vitalie Belousov a primit 123 de brevete în România, Franţa, Statele Unite, Italia, Germania şi Elveţia. Are 33 de medalii de aur şi 11 de argint”, spune Cornelia Jora.

O vitrină îi este dedicată şi lui Lazaro Orenstein, unul dintre cei mai mari ingineri ai Europei, conform unei reviste de specialitate. „Pentru faptul că a construit cea mai mare catedrală din Africa de Sud, pe Coasta de Fildeş a primit de la Papa Ioan Paul al II-lea <<Distincţia de Comandor al Ordinului Sfântul Grigore Magni>>. De asemenea a primit în 1985 premiul european Humberto Biancomono pentru pace”, ne informează bibliotecarul.

Colegiul Naţional „Roman- Vodă” a dat şi un pionier în televiune. „Virgil Petrovici, specialist de renume european în tehnologia iluminatului în televiziune, a colaborat cu Liviu Ciulei la ecranizarea romanului „Pădurea Spânzuraţilor”, spune Cornelia Jora.

Exponatele cu care se mai mândreşte muzeul sunt cele legate de muzicienii oraşului: dirijorul şi compozitorul D.D.Botez, Mihail Jora, cel care a dat numele sălii mari a Ateneului din Bucureşti, Ioan Danielescu cu renumita bucată muzicală <<Voinţa Neamului>> şi Richard Stein, cu melodia <<Sanie cu zurgălăi>>, cunoscută pe întreg mapamondul datorită Nadiei Comăneci, care a evoluat la sol pe acest fond muzical.

Vila din Roman este numită « Casa Hogaş » pentru că în ea a trăit ca director, între anii 1891-1899 şi a murit autorul « Drumurilor de munte », Calistrat Hogaş. Vila conţine trei muzee, muzeul Colegiului Naţional « Roman- Vodă », Muzeul Ecumenic al Spiritualităţii Româneşti şi Muzeul de Etnografie şi Folclor « Roman Metropolitan ».

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie