Românul care a trăit drama refugiaţilor sirieni din Grecia: „Copiii mi-au povestit cum şi-au văzut părinţii ucişi de ISIS“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ionuţ Ursu, un tânăr care s-a dedicat activităţilor de voluntariat, a rămas marcat de dramele familiilor care au fugit din calea războiului ce macină Siria.

Ionuţ Ursu, un tânăr devenit cunoscut prin implicarea în activităţi de voluntariat, a participat timp de şase săptămâni la o acţiune umanitară în taberele de refugiaţi din Grecia. Prin intermediul „Asociaţiei Volunteer for Life“, pe care a înfiinţat-o în acest an, Ionuţ a reuşit să obţină sprijinul unor sponsori din Piatra Neamţ (Vasile Mancaş) şi din ţară şi a donat oamenilor năpăstuiţi cazaţi în insulele elene materiale de igienă sanitară şi alimente.

Tânărul de 27 de ani a fost prezent printre refugiaţi împreună cu voluntarii altor două asociaţii din Grecia şi i-a ajutat pe cei în nevoie să treacă mai uşor peste condiţiile grele din taberele din Sindos şi Kalahori (de lângă Salonic), Dradma, Halkidiki, Nyu Kavala, Kavala, Policastro, sau Lesbos. Alături de Ionuţ, a fost prezentă şi Oana Mîndruţ, voluntar din Cluj.

„În perioada cât am stat acolo, în iulie şi august, am avut ocazia să aud poveşti îngrozitoare de viaţă spuse de cei care au fugit din calea războiului. Mulţi dintre ei proveneau din Alep, oraşul sirian distrus aproape în totalitate. L-am cunoscut pe Akrim, un tată care ajunsese în tabără cu cei patru copii după ce îşi pierduse soţia. Bărbatul a decis să-şi vândă o afacere de milioane de dolari pe mai nimic, numai ca să plece cât mai departe din calea războiului“, povesteşte Ionuţ Ursu.

Dar cel mai mult, tânărul voluntar a rămas impresionat de drama copiilor care după ce şi-au văzut părinţii ucişi, au rămas marcaţi de scene îngrozitoare.

„Mulţi copii mi-au povestit cum s-au trezit în casă cu soldaţii ISIS care le impuneau părinţilor să semneze hârtii prin care se angajau să respecte Sharia, adică legea islamică. Cei care nu acceptau, erau ucişi pe loc în casă, în faţa copiilor. Aceşti copiii mi-au povestit cum au asistat îngroziţi la scene de mutilare a părinţilor, sau chiar la execuţii. Am dat de unul din aceşti micuţi, Mehmet, care îşi căuta mereu mama prin tabără, însă femeia murise în Siria“, mai spune Ionuţ.

Viaţă cu reguli stricte în tabere 

Tânărul voluntar spune că viaţa în taberele de refugiaţi se supune unor reguli dure, chiar draconice, impuse de armata greacă. În taberele izolate şi situate la distanţe foarte mari de oraşe, miile de refugiaţi sunt înregistraţi, supravegheaţi permanent şi sunt cazaţi în corturi amenajate în foste hale unde se depozitau cereale.

„Chiar şi noi, voluntarii, trebuia să respectăm reguli stricte. De exemplu, nu aveam voie să aducem alimente şi totul era controlat de armată“. Ionuţ a avut parte însă şi de întâmplări care i-au mai înseninat zilele grele. „Am amenajat pentru copii câteva table de şah, am decorat cu jucării câteva corturi şi mi-am făcut mulţi prieteni printre cei mici. Am avut ocazia să asist o mamă la naştere şi m-am bucurat că pruncul era sănătos, chiar dacă femeia fusese rănită în urma unei explozii, înainte de a fugi din Siria. Am ajutat la construirea de şcoli şi corturi medicale, am ajutat să montăm pardoseli din placaj pentru ca apa de la ploi să nu pătrundă în coturi“, mai spune Ionuţ.

Ionuţ Ursu, de loc din Piatra Neamţ este student la Facultatea de Geografie din Bucureşti (masterand) şi de şase ani este paramedic voluntar la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF). S-a implicat în diverse acţiuni umanitare, în ultimii doi ani participând la două expediţii umanitare în Nepal. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi