Proiect eco-turistic cu fonduri europene pentru rezervaţia naturală Cheile Şugăului-Munticelu din judeţul Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clubul Montan Român are la dispoziţie de la Uniunea Europeană aproape 700.000 de euro  pentru conservarea biodiversităţii din Cheile Şugăului - Munticelu şi Cheile Bicazului - Hăşmaş

Proiectul accesat de Clubul Montan Român, asociaţie care activează în zonă de circa 30 de ani, şi este custode al ariei protejate întinsă pe 335 de hectare, vizează conservarea şi îmbunătăţirea biodiversităţii şi a patrimoniului natural al ariilor naturale protejate Cheile Şugăului Munticelu şi Cheile Bicazului-Hăşmaş (doar partea de sit care se suprapune cu Parcul Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş), prin asigurarea unui management adecvat.

„Între obiectivele specifice ale proiectului se numără creşterea protecţiei şi menţinerea stării de conservare din ariile naturale protejate prin elaborarea planului de management integrat şi a planului de monitorizare, creşterea gradului de informatizare - conştientizare a publicului larg cu privire la importanţa conservării biodiversităţii ariilor de interes comunitar/naţional prin construcţia infrastructurii de vizitare ”, spune alpinistul Ticu Lăcătuşu, preşedintele Clubului Montan Român.

Proiectul intitulat „Management conservativ pentru o minune a naturii - Cheile Şugăului - Munticelu”, se va încheia la sfârşitul anului 2015, iar bugetul total este de 3.088.622 de lei, valoare asigurată din Fondul European de Dezvoltare Regională (90%) şi din bugetul de stat (10%). 

Activităţile din cadrul proiectului vor avea drept scop conservarea şi protejarea elementelor naturale cu valoare deosebită sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic, etc. 

„Vom identifica problemele majore cu care se confruntă ariile naturale protejate şi vom oferi soluţii pentru o bună gestionare şi administrare a patrimoniului. Va fi un punct eco-turistic de avangardă al judeţului Neamţ“, a mai adăugat Ticu Lăcătuşu.

Vă mai recomandăm:

FOTO VIDEO Cheile Bicazului: totul despre altarul dacilor liberi şi legenda lacului însângerat

Mai multe pentru tine:
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat