Prezenţă de 17,26% la alegerile din colegiul 6 UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 7 aprilie, Victor Surdu, fost deputat în colegiul 6, a trecut în nefiinţă, iar locul lui a rămas vacant. Astăzi au loc alegerile pentru desemnarea noului deputat nemţean.

Ora 11.00: Aproape 10.000 de nemţeni şi-au ales reprezentantul în Camera Deputaţilor

"Prezenţa la vot la ora 11.00 a fost de 17,26%. În cele 19 comune care fac parte din colegiul 6, sunt 57.508 alegători", a spus Constantin Chiriac, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral de Circumscripţie Nr. 29.

Până la această oră au fost înregistrate numai evenimente minore. "La două secţii s-a înrerupt furnizarea curentului electric. La secţia 282 s-a remediat deja problema după ce s-a vorbit cu cei de la E.On, iar la secţia 283 se lucrează încă. Am avut şi doi nemţeni care s-au prezentat la vot cu acte expirate. Au fost îndrumaţi să-şi ridice cărţi de identitate provizorii pentru a putea vota", a adăugat Constantin Chiriac.

Victor Surdu, soţul Angelei Similea, a fost deputat PSD, ales în colegiul 6 Neamţ, şi ocupa funcţia de vicepreşedinte al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor. Pe 7 aprilie 2011 a încetat din viaţă, iar locul său din Camera Deputaţilor a rămas vacant.

Astăzi, 21 august, au loc alegerile în colegiul 6 din Neamţ, iar Asociaţia Pro Democraţia a anunţat deja că va monitoriza modul de desfăşurare a procesului electoral.

Alegerile vor fi supravegheate şi de poliţiştii nemţeni, care vor păzi secţiile de votare şi vor asigura ordinea şi liniştea publică în cele 19 comune care fac parte din colegiul 6.

Cei doi candidaţi de astăzi sunt medicul veterinar Liviu Harbuz şi secretarul de stat Adrian Rădulescu, iar câştigător va fi desemnat cel care va obţine cele mai multe voturi.

Rămâneţi pe http://www.adevarul.ro/locale/piatra_neamt/ pentru a vedea cum decurge procesul electoral din Neamţ, din colegiul 6.

Mai multe pentru tine:
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile