PORTRET/ Cristian Cocea - Poliţistul-ziarist din comuna fără criminalitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 24 de ani a fost declarat cel mai tânăr şef de post din ţară. Acum este braţul legii la Văleni, redactor-şef la ziarul comunal şi se implică în acţiuni filantropice.

Cristian Constantin Cocea este agent şef-adjunct şi cel care conduce Postul de Poliţie din comuna nemţeană Văleni. Spune că şi-a început cariera de poliţist din dorinţa de a rezolva problemele semenilor. A absolvit Şcoala de Agenţi din Câmpina acum zece ani. „Am terminat şcoala chiar pe 1 aprilie, dar nu a fost o păcăleală. Consider că am fost generaţia de sacrificiu pentru că imediat după promoţia în care am absolvit a fost introdusă demilitarizarea sistemului“, îşi aminteşte Cristian Cocea.

O ascensiune rapidă
La Văleni a ajuns după ce a trecut prin alte două comune nemţene, Bălţăteşti şi Oniceni, unde a fost promovat ca şef de post după numai trei ani de muncă în sistem. „Am fost declarat cel mai tânăr şef de post din ţară . Aveam numai 24 de ani. A fost o motivaţie uriaşă pentru că promovarea mea a fost bazată pe încredere şi nu am vrut niciun moment să-i dezamăgesc pe cei care mi-au oferit credit“, povesteşte cu entuziasm Cristian Cocea. Tânăr şi plin de entuziasm, agentul a înfiinţat o asociaţie numită Grupul de Acţiune Comunitară.

Scrie la „Foaia Vălenilor“
Proiectul este până acum primul şi singurul din ţară sub autoritatea căruia există ziarul „Foaia Vălenilor“, ajuns la numărul 16. În paginile publicaţiei scriu atât primarul, preotul şi bibliotecarul, cât şi conducătorul rromilor din comună.


„Dat fiind faptul că avem foarte mulţi cetăţeni de etnie rromă încercăm să ţinem în frâu discriminarea. Aşa că în fiecare număr al ziarului nostru, pe lângă ştirile din comună, sătenii au posibilitatea să citească o rubrică în limba ţigănească, cu sfaturi şi recomandări pentru viaţă“, explică şeful de post.

A oferit ca premiu PC-ul
Tânărul agent de poliţie s-a arătat preocupat de prevenirea infracţiunilor în rândul copiilor. „Pentru a avea efectul scontat le-am dedicat şcolarilor zece concursuri pe tematici de prevenire“, a explicat poliţistul. De asemenea, pentru a le canaliza atenţia tinerilor către şcoală şi a combate absenteismul, poliţistul a organizat mai multe concursuri.

„Unul dintre premii a fost chiar calculatorul meu de acasă. Copiii au fost încântaţi pentru că au avut posibilitatea să-şi câştige prin forţe proprii lucruri pe care părinţii nu au resursele financiare să le achiziţioneze“, spune mândru poliţistul.


Alte proiecte pe care le-a iniţiat îi vizează pe bătrâni, precum „Bunul Samaritean“, ajuns la a cincea ediţie. „Am încercat să îmbinăm utilul cu plăcutul. Am folosit lemnele adunate după toaletarea pomilor din comună şi le-am donat bătrânilor şi familiilor fără posibilităţi financiare, pentru a trece mai uşor peste frigul din iarnă“, adaugă Cristian Cocea.

Profil
Născut. 14 februarie 1979, Piatra Neamţ.
Studii. Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din Iaşi.
Familie. Necăsătorit.

întrebări şi răspunsuri
Care este pasul următor în modernizarea Vălenilor?
Ţelul următor este să aducem asfalt în comună. Deşi alături de administraţia locală am reuşit în ultimii ani să transformăm comunitatea armonios, mai sunt foarte multe lucruri de făcut. Suntem un loc al extremelor. Este cunoscut faptul că Văleni este comuna fără criminalitate, dar şi fără un metru de asfalt.
Ce vă doriţi pe viitor?
Un răspuns sincer este că îmi doresc să devin şeful Inspectoratului de Poliţie Neamţ. Ştiu că în acest moment este doar un vis, dar sper să fiu avansat  şi să pot schimba şi mai multe lucruri la nivel judeţean, pentru că sunt multe comune care şi-ar dori să fie în locul nostru.

Ce-i place
Şeful de post joacă fotbal de la şase ani şi este un suporter înfocat al echipei Dinamo. „Îmi place foarte mult jucătorul Adrian Cristea, cred că este cel mai talentat fotbalist din ţară. Îmi doresc să îi port măcar o dată tricoul“, spune Cocea.

Ce nu-i place
Poliţistul spune că tot ce a realizat a fost numai rezultatul muncii şi al implicării, aşa că nu-şi doreşte să fie înconjurat de oameni leneşi. „Nu vreau să am lângă mine persoane arogante sau care fug de muncă“, subliniază poliţistul.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști