Poliţist român detaşat la Londra. Ce misiune va îndeplini sub coordonarea Scotland Yard

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un poliţist din cadrul IPJ Neamţ a fost detaşat pentru o perioadă de un an pentru o misiunea de cooperare internaţională.

Robert Mihai Costan (33 de ani), agent şef adjunct la IPJ Neamţ, a fost detaşat la Londra pentru a participa într-o misiune de cooperare internaţională. 

Timp de un an, tânărul poliţist va lucra într-o echipă de specialişti în cadrul Operaţiunii Nexus, coordonată de Scotland Yard. El va acorda sprijin şi asistenţă autorităţilor britanice care instrumentează cauze de natură judiciară în care sunt implicaţi cetăţeni români. Această misiune face parte dintr-un proiect comun de luptă împotriva criminalităţii organizate şi este finanţată de guvernul britanic.

„Au fost mai multe etape de selecţie şi până să ajung aici am susţinut examene de verificare a cunoştinţelor legislative privind cooperarea internaţională în materie judiciară, dar şi de verificare a nivelului de cunoaştere a limbii engleze, precum şi examen psihologic sau teste medicale”, a declarat agentul şef adjunct Robert Costan.

Robert Costan este al doilea poliţist român aflat în această misiune, un alt coleg fiind de anul trecut la Londra. Costan are o experienţă de 12 ani în Poliţie, iar în ultimele luni a fost purtător de cuvânt al IPJ Neamţ. 

Scotland Yard a solicitat pentru prima dată ofiţeri români în 2013, în perspectiva ridicării restricţiilor de muncă de la 1 ianuarie 2014 impuse pentru cetăţenii români şi bulgari. 

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi