Pinalti scoate la mezat sediul PDL Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul PDL Neamţ se află în zona centrală a oraşului Piatra Neamţ. FOTO Florin Jbanca

La propunerea primarului Gheorghe Ştefan, consilierii locali au aprobat, la finele lunii aprilie, vânzarea clădirii şi terenului închiriate de organizaţia PDL Neamţ. Edilul a motivat gestul prin nevoia de bani la buget.

Gheorghe Ştefan, primarul municipiului Piatra Neamţ şi lider al filialei judeţene PDL, a luat o decizie surprinzătoare la sfârşitul lunii martie, atunci când a propus prima dată Consiliului Local scoaterea la vânzare a sediului partidului. Printr-un proiect de hotărâre iniţiat de edilul pietrean se solicita aleşilor locali aprobarea de principiu a vânzării, prin licitaţie publică, a imobilului în care îşi desfăşoară activitatea, de şase ani, organizaţia judeţeană PLD, ulterior PDL. Bunul imobil este format dintr-o clădire cu un singur nivel cu o suprafaţă de 314,29 de metri pătraţi şi terenul aferent care măsoară 886 de metri pătraţi. Acesta face parte din domeniul privat al municipiului, obţinut ca urmare a reducerii capitalului social al societăţii Publiserv SRL şi a fost preluat în patrimoniul oraşului Piatra Neamţ, în decembrie 2004.

Perspectiva ar fi atractivă pentru un cumpărător strategic, în condiţiile în care sediul este situat într-o zonă centrală, în vecinătatea uneia dintre cele mai frecventate cafenele ale oraşului.

„PDL are mai multe sedii în oraş şi cred că în momentul de faţă, fiind un partid mai mic, ne putem dispensa de el. Propunerea a fost făcută de mine pentru a mai avea nişte fonduri pentru investiţii pe care le vom putea hotărî împreună unde le vom îndrepta“, şi-a justificat Ştefan iniţiativa în şedinţa din 29 martie.

În afara acestui sediu, PDL mai are închiriate în Piatra Neamţ două spaţii mai mici, tot în zone centrale.

Sediul e dorit de PNL

Ca să fie şi mai convingător, Pinalti a adus şi alte explicaţii consilierilor pentru a se întruni numărul de voturi necesar aprobării proiectului de hotărâre.

„Suntem constrânşi, şi prin buget nu avem voie să facem nicio investiţie nouă până nu le finalizam pe cele vechi. De asemenea, dacă vrem să plecăm la o investiţie nouă, trebuie să avem sursa de finanţare conform ordonanţei de Guvern pe care trebuie să o respectăm. Nu-i niciun fel de alt interes decât de a găsi resurse pentru a face investiţii noi în Piatra Neamţ. Banii intră în buget şi investiţiile noi se fac doar cu aprobarea Consiliului Local“, i-a asigurat primarul pe consilieri.

Pinalti nu a reuşit să convingă în luna martie majoritatea legislativului local, ba chiar a avut parte de o contră din partea unui consilier liberal.

„Dacă domnul Ştefan a spus că PDL e un partid mic, vă aduc la cunoştinţă că PNL e un partid mare acum şi o să supunem atenţiei să ne mutăm noi acolo, exact unde am fost“, a declarat consilierul Constantin Teodorescu.

Respins în martie, aprobat în aprilie

La votul din martie, proiectul nu a trecut, însă a fost reluat o lună mai târziu, în şedinţa ordinară de Consiliu Local din aprilie. La a doua încercare, doar cei cinci consilieri liberali s-au opus, în vreme ce majoritatea formată din ceilalţi 18 aleşi a aprobat scoaterea la vânzare a bunului proprietate privată a municipiului. Conform proiectului aprobat, vânzarea se face prin licitaţie publică, iar preţul de vânzare se va stabili pe baza unui raport de evaluare aprobat de Consiliul Local.

180.000 de euro la buget

Conform preţului pieţei, în zona centrală a oraşului un metru pătrat de teren ar putea pleca de la circa 200 de euro, în timp ce, în cazul clădirii, preţul ar porni de la 100 de euro pe metru pătrat. „În cazul imobilului se ţine cont şi de tipul acestuia, de starea în care se află, de poziţie, chiar şi de vecinii pe care îi ocupă care pot ridica sau coborî preţul“, explică Daniel Toma, agent imobiliar. Un calcul ar arăta că preţul bunului scos la vânzare ar putea pleca de la circa 180 - 200.000 de euro, însă preţul de pornire al licitaţiei pentru sediul PDL Neamţ va ţine cont de expertiza tehnică ce va fi însuşită în prealabil de Consiliul Local. Nu e exclusă nici varianta ca ca preţul imobilului să se dubleze, ajungând la 300-350.000 de euro. În acest caz, jumătate din valoare ar reprezenta-o, în fapt, zona unde e amplasat imobilul.

Propunerea a fost făcută de mine pentru a mai avea nişte fonduri pentru investiţii pe care le vom putea hotărî împreună unde le vom îndrepta. Gheorghe Ştefan, primarul oraşului Piatra Neamţ
Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile