Piatra Neamţ: Se debranşează în masă de la Locato

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pietrenii sunt speriaţi de dublarea preţului gigacaloriei, care se va resimţi în facturi enorme în lunile geroase. Locuitorii oraşului preferă să investească mii de lei într-o centrală termică pentru a scăpa de cheltuielile din iarnă.

Speriaţi de creşterea TVA, care va provoca un lanţ de scumpiri, inclusiv la căldură, pietrenii au început deja să se debranşeze de la sistemul centralizat de termoficare. „În 2009 au existat în total 191 de cereri de debranşare, iar până la această dată am înregistrat deja 75 de cereri. Există o creştere a numărului de solicitări comparativ cu anul trecut”, a declarat Cosmin Grădinaru, purtătorul de cuvânt al societăţii de termoficare Locato.


„Am căldură când vreau“

Prin renunţarea la căldura de stat, pietrenii vor scăpa de cheltuielile mari de la iarnă pentru plata întreţinerii, chiar dacă montarea unei centrale termice presupune un efort financiar de mii de lei. „Chiar să fie la fel de scump, măcar ştiu că am căldură şi apă caldă când vreau şi cât vreau. Până acum m-am săturat să las apa să curgă în gol ca să se încălzească, iar eu s-o plătesc pe post de apă caldă. Investiţia m-a ajuns la aproape 7.000 de lei, dar sper să mi-o acopăr în câţiva ani“, ne-a spus inginerul Răzvan Apostoae, care şi-a montat o centrală termică.


Fuga pietrenilor de Locato este motivată de costul gigacaloriei care, la iarnă, fără subvenţie şi cu mărire de TVA, va ajunge 311,66 lei, dublu faţă de cât costă gigacaloria în prezent. „Până acum, preţul de producere al gigacaloriei, cu un TVA de 19%, era de 299,09 lei. Dacă facem o estimare cu TVA de 24%, preţul de producere ar ajunge la 311,66 lei. Preţul subvenţionat al gigacaloriei, pe care-l plăteşte în prezent populaţia, este de 165,89 de lei“, a detaliat Cosmin Grădinaru, reprezentantul Locato.


Condiţii la debranşare


Pentru a se putea debranşa, doritorii au nevoie de acceptul scris al vecinilor şi de acordul asociaţiei de proprietari, de unde trebuie să obţină o chitanţă şi o adeverinţă care să dovedească că solicitantul nu are restanţe la plata serviciilor de furnizare a agentului termic.


Totodată, trebuie să anunţe şi furnizorul, cu cel puţin 30 de zile în avans, şi să facă dovada că are montat un contor de gaz şi că a achiziţionat o altă sursă de încălzire.

Mai multe pentru tine:
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți