Piatra Neamţ: Cei care stau la casă se întrec în cultivarea florilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florile reprezintă pentru mulţi pietreni regăsirea frumuseţii naturii în mijlocul invaziei betoanelor şi asfaltului aduse de urbanismul actual.

Se pot bucura de parfumul şi culorile autentice mai ales cei care stau la casă şi au o curte cât de mică în care pot îngriji din primăvară până toamna târziu tot felul de flori. Una dintre curţile pline de vegetaţie este a familiei Ciobanu, care are casa chiar în curte Şcolii nr. 3. „Floarea este cel mai gingaş lucru de pe pământ", a explicat Ana Ciobanu.

Pe strada 1 Decembrie, de la balcoanele casei Emiliei Ciucanu curg o mulţime de petunii multicolore. „Avem flori şi în grădină, dar cele mai frumoase sunt acestea de la balcon", a spus Emilia Ciucanu.

Familia Mitrea locuieşte pe strada Alexandru Lăpuşneanu, în vechea zonă rezidenţială a oraşului. De când au cumpărat casa, în anul 1965, au avut tot timpul flori în curte, ne mărturiseşte Constantin Mitrea. De câţiva ani, au fost nevoiţi să betoneze cea mai mare parte a curţii din faţa casei, dar tot nu au renunţat la flori. Din vase pe care alţii preferă să le arunce, soţii Mitrea fac ghivece în care înfloresc acum multe muşcate, în toate culorile, sau cerceluşi.

„De la o anumită vârstă, florile sunt toată viaţa oamenilor", ne spune Maria Mitrea. În fâşiile de pâmânt rămase neacoperite de beton îşi etalează corolele hortensiile, crinii sau zorelele. „Pe timp de iarnă mutăm ficuşii în hol, iar muşcatele în beci. Dacă odionioară aveam vin şi afinată, acum pe rafturi punem numai flori", a spus Constantin Mitrea.

Soţii Mitrea udă plantele doar cu apă de ploaie. „Avem mai multe butoaie, în care colectăm apa de ploaie de pe casă. O luăm, apoi, cu sticla şi nu udăm decât cu astfel de apă florile", a încheiat Maria Mitrea.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată