Păgubiţii FNI au o jalbă cu 6.000 de foi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 1.200 de nemţeni care şi-au pierdut banii încearcă, înarmaţi cu o sentinţă judecătorească, să-i recupereze. Calculele preliminare arată că fiecare dintre „investitorii“ la FNI are de primit, în medie, 2.750 de lei.

Păgubiţii Fondului Naţional de Investiţii strâng acum rândurile şi vor să-şi redobândească banii pierduţi în urmă cu 14 ani. Ei sunt reprezentaţi de Fundaţia „Speranţa ‘96” cu sediul în Piatra Neamţ, care a început deja procedurile. Primul pas l-a făcut Mihai Darie, vicepreşedintele fundaţiei, care a listat sentinţa în dosarul FNI pe 6.205 pagini, legată în 21 de volume a câte 300 de pagini. Puse unul peste celălalt, volumele ajung la aproape un metru înălţime. Pentru tipărirea sentinţei, a fost nevoie de peste cinci ore de muncă, pe aparate de imprimat performante. „Nu a durat foarte mult, pentru că avem aparatură destul de performantă, dar tot mi-a luat mai bine de cinci ore“, a precizat Mărioara Lupaşcu de la centrul de copieri la care s-a tipărit sentinţa.


10.500 de lei, onorariul executorului


Păgubiţii FNI vor trimite sentinţa-mamut spre vizare la Curtea de Apel Bucureşti, instanţa care a emis-o. „Hotărârea nu poate fi pusă în executare fără a fi investită cu titlul definitivă şi irevocabilă şi fără a avea încuviinţarea instanţei pentru a fi încredinţată executorului judecătoresc“, a declarat Mihai Darie, vicepreşedintele Fundaţiei „Speranţa ’96“. „Vom avea nevoie de cel puţin doi oameni care să ducă sentinţa la Bucureşti. Unul singur n-o poate duce“, a spus Gheorghe Cotoros (76 de ani), unul dintre păgubiţi.


Ulterior, înarmaţi cu sentinţa vizată, păgubiţii vor merge la executorul judecătoresc pentru a-şi recupera banii de la cei 25 de condamnaţi în acest dosar, persoane fizice şi juridice, printre care Ioana Maria Vlas, Nicolae Popa, Gelsor, Sovinvest, CEC, AVAS. „Dacă aceste persoane sunt falite şi nu vom putea recupera prejudiciul, ne vom îndrepta împotriva statului“, a precizat Mihai Darie.


Deocamdată, păgubiţi trebuie să cheltuiască alţi bani pentru a-şi continua demersurile în justiţie. „Onorariul pentru executorul judecătoresc este între 5 şi 10 la sută din valoarea executată şi trebuie achitat înainte. Deşi acest onorariu va trebui suportat de debitor, până la urmă, acum noi trebuie să facem rost de cel puţin 10.500 de lei“, s-a plâns liderul de la „Speranţa ‘96“.

_____________

O ţeapă de 3 milioane de lei
Cei de la „Speranţa“ au identificat până acum în filele dosarului 287 de persoane din judeţul Neamţ care au fost păgubite în total cu suma de 790.000 de lei, dar susţin că numărul acestora este de aproape 1.200, iar paguba totală s-ar ridica la 3 milioane de lei.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Rămas fără un picior, tatăl lui Meghan imploră disperat: ”Nu vreau să mor ca un străin”. Va fi impresionată Ducesa?
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie