O fată de 15 ani a murit înecată în lac. Copila plecase din centrul de protecţie unde ajunsese după abuzurile din familie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victima a fost scoasă din apele lacului, dar nu a mai putut fi salvată FOTO stiri-neamt.ro

O adolescentă a murit înecată, în zona barajului unui lac de acumulare din Neamţ. Cu o seară în urmă fata plecase din centrul de protecţie unde era cazată.

O copilă de 15 ani, din comuna Bodeşti, judeţul Neamţ, a murit marţi, 12 septembrie după ce s-a înecat în apele lacului Bâtca Doamnei, din Piatra Neamţ. În jurul orei 11.45, fata fusese văzută în apă de o persoană care a sunat imediat la 112, însă până la sosirea echipajului trupul a dispărut în adâncuri.  

La circa o oră distanţă, trupul a fost găsit şi scos din apă şi s-au demarat manevrele de resucitare însă tânăra nu a mai putut fi salvată. 

„A fost întocmit un dosar penal, cercetările fiind în coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ, urmând a se clarifica toate împrejurările în care s-a produs acest eveniment“, a declarat Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, conform site-ului stiri-neamt-ro 

Fata a fost identificată ulterior, ea fiind în evidenţele sistemului de protecţie din anul 2016, la Complexul de Servicii Comunitare Ion Creangă din Piatra Neamţ.

„A ajuns în atenţia DGASPC Neamţ după ce a fost victima abuzurilor repetate petrecute în familie. Copila era în evidenţa medicilor specialişti în neuropsihiatrie infantilă. De când a ajuns în centru, adolescenta  a beneficiat de consiliere psihologică în mod constant, nu a dat semne de depresie şi nu a avut tendinţe suicidale“, au precizat reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ. 

Aceştia au precizat printr-un comunicat de presă că luni, 11 septembrie, adolescenta a mers la şcoală, iar după festivitatea de deschidere a anului şcolar a mers cu colegii de clasă în oraş, la o pizza. 

„După-amiază a fost vizitată la centru de o colegă şi, în jurul orei 16.30, a anunţat supraveghetorul de serviciu că merge până la poartă să o conducă, dar nu a mai revenit. Personalul de serviciu din cadrul centrului constatând că minora nu este prezentă la apelul de seară a anunţat, conform procedurilor, poliţia care s-a deplasat în centru şi a demarat verificările“, au mai precizat reprezentanţii DGASPC. 

Aceştia au mai spus că adolescenta a mai plecat fără acord din centru, de fiecare dată fiind anunţată poliţia. 

La Centrul Ion Creangă este în curs de desfăşurare o anchetă internă care urmează să stabilească circumstanţele producerii acestei tragedii.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră