Nunta săptămânii Piatra Neamţ: Bogdan şi Oana Mucenica şi-au unit destinele la trei ani de când s-au cunoscut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oana şi Bogdan Mucenica în ziua nunţii

Bogdan Mucenica (30 de ani) şi Oana Vasiliu (27 de ani) s-au cunoscut în urmă cu trei ani şi jumătate, prin intermediul serviciului, şi la scurt timp a urmat şi cererea în căsătorie.

„Eram într-o excursie în Olanda şi am cerut-o de soţie la Amsterdam. Asta se întâmpla acum doi ani", povesteşte Bogdan.

Destinele şi le-au unit pe 1 octombrie, la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh" din Piatra Neamţ. „Cununia civilă a avut loc în aceeaşi zi, tot la biserică. Petrecerea a fost la restaurantul Central, unde am avut 130 de persoane invitate", spune Bogdan Mucenica.

Click pe poze pentru a-i vedea pe cei doi în ziua nunţii

Cei doi tineri vor să-şi deschidă cât mai curând o afacere proprie, însă vor dezvolta planul de afaceri abia după ce se vor întoarce din luna de miere. „Peste două săptămâni vom porni într-o excursie cu maşina prin Europa. Vor fi 10 zile numai pentru noi, în care ne dorim să vizităm cât mai multe oraşe", a spus proaspătul mire.

Dacă în acest an şi-au unit destinele, cei doi îşi doresc ca peste un an sau doi să devină şi părinţi.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete