Neamţ: Zece zile de teatru sub Pietricica

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neamţ: Zece zile de teatru sub Pietricica

Cea de-a 24-a ediţie a evenimentului îşi va deschide porţile miercuri, 21 octombrie. Timp de 10 zile pietrenii iubitori de cultură vor putea fi martorii celor mai noi spectacole regizate, atât

Cea de-a 24-a ediţie a evenimentului îşi va deschide porţile miercuri, 21 octombrie. Timp de 10 zile pietrenii iubitori de cultură vor putea fi martorii celor mai noi spectacole regizate, atât de actori profesionişti, cât şi de tinerii talentaţi care doresc o carieră în domeniu.


  În total, Teatrul Tineretului va găzdui 25 de spectacole. 18 dintre acestea vor concura la secţiunea  „Pledez pentru tine(ri)“. Festivalul de Teatru a pregătit în acest an numeroase surprize pietrenilor. Două dintre spectacole vor fi prezentate în premieră publicului larg. Prima producţie, „Cu dragostea nu-i de glumit“, în regia lui Alexandru Dabija este şi cea care va deschide festivalul, miercuri.


O altă surpriză pregătită de conducerea Teatrului Tineretului în colaborare cu Fundaţia Culturală „Camil Petrescu“, este lansarea a şase volume din seriile „Dramaturgi de azi“, „Mari regizori ai lumii“, „Eseuri, cronici, însemnări teatrale“ şi “Galeria Teatrului Românesc“.


Anul acesta, Festivalul de Teatru de la Piatra Neamţ îşi propune să acorde o mai mare atenţie tinerilor regizori şi actori. Astfel, secţiunea „Pledez pentru tine(ri)“ va fi organizată sub formă de concurs. În finalul ediţiei, Teatrul Tineretului va decerna premiile pentru cel mai bun spectacol, cel mai bun actor şi cea mai bună actriţă.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”