Neamţ: Zăporul de pe Bistriţa, ţinut în frâu cu diguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Startul lucrărilor de îndiguire pe o lungime de 15,6 km are loc după cinci ani de discuţii şi un an de contestaţii la licitaţia organizată de Apele Române.

Pentru muntenii care au gospodării în apropierea malului Bistriţei, începerea lucrărilor reprezintă semnalul pe care-l aşteptau de mai bine de şapte ani, de când zăporul a început să le creeze probleme. Oamenii au trăit cea mai terifiantă experienţă în noaptea dintre anii 2002 şi 2003, atunci când topirea bruscă a gheţurilor a curmat trei vieţi şi a produs pagube materiale semnificative.

Nopţi pline de spaimă
Nu le-a fost uşor nici în iernile din urmă cu doi ani, şi nu le este nici în aceste zile, când apa se infiltrează deja în beciurile caselor. „Lucrările hidrotehnice vor dura doi ani. E vorba de apărări de maluri, adâncirea albiei şi îndiguirea râului pe o porţiune de 15 km“, spune Petru Bâia, primarul comunei Poiana Teiului.

Autorităţile au discutat de investiţia de pe râul Bistriţa de mai bine de cinci ani, însă niciodată nu s-au găsit bani pentru o lucrare de asemenea anvergură. „Investiţia este a Administraţiei Bazinale «Siret» Bacău. Miercuri va fi predat amplasamentul. Firma care a câştigat contractul de lucrări îşi va lua reperele şi coordonatele de la faţa locului şi urmează să fie dat ordinul de începere a lucrărilor“, spune Ioan Păvăleanu, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Neamţ. Digurile de pe malul Bistriţei se vor întinde pe o lungime de 15,6 kilometri şi vor fi înălţate pe raza comunelor Poiana Teiului, Farcaşa şi Borca. Construcţiile hidrotehnice vor fi executate de societatea Lescaci Com SRL din Negreşti-Oaş, care a câştigat licitaţia organizată în vara anului trecut, în asociere cu SC SOCOT Târgu Mureş.

Licitaţie contestată
Construcţiile nu au putut fi demarate mai devreme deoarece ApaSco din Prahova şi Vega 93 SRL Galaţi, ceilalţi ofertanţi înscrişi în cursă, au contestat rezultatul licitaţiei. Termenul de finalizare a lucrărilor este anul 2013, iar valoarea totală a fondurilor alocate de la bugetul de stat este de 36 de milioane de lei, din care, pentru acest an, este asigurată suma de 15 milioane de lei. „Avem semnale că o parte din finanţarea lucrărilor ar putea fi realizată din fonduri europene, pe Axa de Mediu a Programului Operaţional Sectorial“, spune prefectul de Neamţ Mihai Archip.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva