Neamţ: Vizită la casa lui Alecsandri şi la castelul familiei Sturdza

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turiştii admiră arhitectura castelului de la Miclăuşeni

Traseul turistic la Casa memorială „Vasile Alecsandri“ de la Mirceşti şi castelul Sturdza de la Miclăuşeni poate fi făcut doar într-o după-amiază, într-un weekend întreg sau chiar în mai multe zile de vacanţă. El poate începe cu un popas la Hanul Ancuţei.

Atmosfera pe care a imortalizat-o Sadoveanu încă mai poate fi gustată printre exponatele din han sau chiar din bucatele cu specific tradiţional preparate acolo.


Frânturi de istorie


Drumul continuă pe şoseaua europeană E 85 până la Casa de Apă, după care, prin sensul giratoriu, se merge spre Iaşi. Nu este recomandat să mergi mai întâi la Mirceşti, pe drumul care face stânga cu câteva sute de metri înainte de podul peste calea ferată, pentru că este plin de gropi. 


De la Casa de Apă se schimbă E85 cu E583 şi, după 9 km, intrarea pe domeniul Sturdza se face la intersecţia cu drumul care duce în localitatea Butea. După poarta masivă din lemn, drumul şerpuieşte peste un pârâu păzit de ghereta cu minaret. După câteva secunde de nedumerire, priveliştea se deschide abrupt într-o poiană largă, iar în faţa ochilor ţi se dezvăluie castelul.


Restaurată parţial, fosta reşedinţă a ramurei Miclăuşeni din familia princiară Sturdza este într-o stare destul de bună. Stilul eclectic, dominat de neogotic, este la fel de evident ca atunci când castelul a fost construit de George Sturdza, între anii 1880-1904. O atracţie este parcul dendrologic din jurul clădirii, gândit în stil englezesc, ca parte a suprafeţei forestiere ce se întinde pe circa 30 de hectare.


La întoarcere, la doar şapte kilometri de castel, poate fi vizitată Casa memorială „Vasile Alecsandri“ din Mirceşti. Un tur al acestui muzeu îţi poate oferi multe informaţii legate de poet sau de epoca în care a trăit, frământată de mişcări paşoptiste, unirea lui Cuza, izgonirea domnitorului şi aducerea pe tron a regelui Carol I.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete