Neamţ: „Stranierii“ aduc profit clinicilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neamţ: „Stranierii“ aduc profit clinicilor

Cei care muncesc în Italia sunt preocupaţi în special de nivelul colesterolului, fiindcă aceştia consumă constant paste.

Toamna nu se numără bobocii, ci banii încasaţi de centrele medicale peste vară. Concediile nemţenilor plecaţi la muncă în străinătate au făcut ca încasările clinicilor private din oraş să fie nesperat de bune pentru perioada de criză.

Cei veniţi acasă pe timpul verii au apreciat preţurile mici din unităţile medicale private. Potrivit statisticilor medicilor, femeile sunt cele mai îngrijorate de propria sănătate şi cea a familiei. „Cele mai multe dintre persoanele care au sosit la clinica noastră au fost femei. Îşi aduc şi soţii, iar mai apoi şi copiii. De obicei, la persoanele care vin acasă o dată pe an, efectuăm setul complet de analize. Suma aproximativă este de 400 de lei", a declarat Valentina Lupei, asistent medical la o clinică privată din Piatra Neamţ.

Analize complete cu 100 de euro

Dacă pentru un pietrean suma de 400 de lei poate reprezenta chiar şi jumătate din venitul lunar, „stranierii" se bucură că scapă rapid cu echivalentul a 100 de euro. „În străinătate plătim cel puţin 200 de euro şi trebuie să ne programăm măcar cu o săptămână înainte. În plus, dincolo trezeşti suspiciuni dacă vrei un set de analize pentru că de obicei medicii investighează doar problema pe care o declară pacientul", a povestit Elena Stăncioiu, pietreancă întoarsă temporar din Spania.

Cele mai frecvente analize pe care le solicită nemţenii întorşi pentru scurt timp acasă sunt legate de nivelul grăsimilor din sânge. Schimbarea climatică, a volumului de muncă şi a meselor îi afectează dramatic pe unii pietreni, care nu se pot acomoda cu traiul printre occidentali.

Colesterolul este prima grijă a femeilor. Multe dintre ele iau kilograme bune în plus când ies din ţară, nu din cauza traiului bun, ci a meselor bogate în grăsimi. Pentru multe dintre ele, în Italia spre exemplu, pastele reprezintă meniul de bază în fiecare zi", explică medicul nutriţionist Simona Donciu.

După ce primesc rezultatele analizelor solicitate, „stranierii" se întorc la muncă blindaţi cu medicamente. „Încă mai sunt persoane care vin şi cumpără sacoşe de medicamente recomandate de medicii de aici pentru a-şi controla problemele de sănătate pe parcursul anului. Înseamnă că au încredere în medicii români", a spus Maria Belciu, farmacistă.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor