Neamţ: Portret/Radu Lefter: „Ancelotti m-a numit «un mare portar»“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul secund al Ceahlăului a închis poarta nemţenilor chiar pe terenul legendarei Juventus. Presa italiană i-a dat atunci 8,5, o notă imensă după standardele din Peninsulă.

A început să joace fotbal la şapte ani la Clubul de Fotbal „Letea“ Bacău. „Prima dată am fost jucător, dar antrenorul de atunci a descoperit că aveam calităţi deosebite pentru portar şi m-a încurajat să intru între buturi“, spune antrenorul de astăzi, al cărui tată a fost şi el portar la Steaua Bacău. La 12 ani a început să joace ca portar la grupele de juniori ale Liceului de Fotbal Bacău.

 
După doar trei ani a ajuns în loturile naţionale zonale, conduse la Bucureşti de Mircea Lucescu şi la Bacău de Sorin Avram. După majorat a jucat la echipa de tineret l a Clubului Sportiv Bacău, iar pe durata stagiului militar la FC Metalul Roman.


Fără gol până
în finala Intertoto


În 1992, Radu Lefter s-a transferat la FC Ceahlăul Piatra Neamţ. Un an mai târziu, a debutat în prima ligă, odată cu prima apariţie a galben-negrilor în Divizia A. „În primul meci am pierdut contra Progresului Bucureşti. A fost un joc acoperit de emoţii, dar ne-am luat revanşa în următoarea etapă, când am bătut Rapidul chiar în Giuleşti“, îşi aminteşte portarul.
La Ceahlăul, Radu Lefter a jucat 300 de meciuri în prima divizie şi a apărat contra unor echipe de prestigiu din Europa. Titular în meciurile cu FC Groningen (Olanda), Beveren (Belgia), Metz (Franţa), Viena (Austria) şi cu Juventus Torino, Lefter a fost singurul portar din Europa care nu a primit niciun gol până la finala competiţiei Intertoto.

Am jucat în meciuri importante în Europa şi pot spune că m-a ajutat foarte mult în meciurile din campionatul intern“, completează antrenorul de portari. Radu Lefter consideră că cel mai important meci al carierei sale a fost cel disputat la Cesena împotriva italienilor de la Juventus. „În acel meci am primit nota 8,5 din partea presei de specialitate din Italia. «Gazzetta dello Sport» apreciază foarte rar fotbaliştii cu note atât de mari“, spune cu mândrie Lefter.

 
După acea partidă, care s-a încheiat fără goluri, antrenorul de atunci al  juventinilor, Carlo Ancelotti, a spus despre Lefter că este un mare portar-„un grande portiere“. Radu a reuşit de-a lungul carierei să apere multe lovituri de la 11 metri. „Îmi amintesc de un meci cu FC Bacău în care am reuşit să apăr două penaltiuri“, detaliază portarul. 
La 33 de ani, în urma unei accidentări mai serioase, a fost nevoit să renunţe la cariera de jucător, dar a rămas la FC Ceahlăul, unde a preluat sarcina de antrenor cu portarii.

Întrebări şi răspunsuri
Care este ţelul pe care ţi l-ai propus în cariera de antrenor?
Mi-aş dori ca un portar pregătit de mine să ajungă să apere poarta echipei naţionale. De asemenea, aş fi mândru să ştiu că un elev de-al meu s-a transferat la o echipă de top din Europa.

Ce reprezintă Ceahlăul pentru tine?
Echipa Ceahlăul este pentru mine ca a doua casă. Este locul unde m-am afirmat pe plan profesional şi social.

Ce-i place
Radu ascultă balade heavy-metal, iar în timpul liber merge la pescuit de crap şi caras. „Îmi place să călătoresc şi pot să spun că m-au fascinat Emiratele Arabe. Cultura şi stilul de viaţă de acolo sunt total diferite“, spune Lefter.

Ce nu-i place
Detestă frigul şi urzicile. „Nu-mi place să pierd şi nici când este învinsă echipa Ceahlăul“, mărturiseşte Radu. Nu ascultă manele şi detestă lipsa caracterului.

Profil
Născut. 17 februarie 1970, Bacău.
Studii. Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Universitatea „Al. I. Cuza“ Iaşi.
Familie. Căsătorit, are un băiat.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta