Neamţ: PORTRET/ Iuliana Ciobanu, de la Miss Boboc, la modelling

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a impresionat juriul la Balul liceenilor, adolescenta a început o carieră de fotomodel, dar visul ei este să practice medicina. Elevă la unul dintre cele mai prestigioase colegii din Piatra Neamţ, Iuliana spune că a optat pentru profilul de Ştiinţe ale Naturii pentru că ar vrea să urmeze, după absolvire, Facultatea de Medicină.

„Este şi dorinţa părinţilor, dar şi ţelul meu. Dintre toate ramurile Medicinei, cel mai mult aş vrea să practic Pediatria, pentru că îmi plac foarte mult copiii şi urăsc să-i văd cum suferă“, a mărturisit Iuliana.

Probe de foc

Înainte de a intra la liceu, tânăra a avut ocazia să participe la un concurs de miss cu ocazia banchetului de absolvire de la Şcoala Nr. 5 din Piatra Neamţ. Provocarea a fost însă tradiţionalul Bal al Bobocilor de la liceu, unde a concurat în faţa unui public impresionant format din colegii şi profesorii şcolii.

„A trebuit să trec mai multe probe, de prezentare, de dans, de improvizaţie, iar la final am fost aleasă Miss Boboc, iar partenerul meu a primit titlul de Mister Popularitate. Cea mai intersantă probă mi s-a părut cea în care a trebuit să-l conving pe partenerul meu să ne împăcăm după ce tocmai ne-am despărţit“, îşi aminteşte amuzată adolescenta.

Iuliana mai spune că nu a avut emoţii decât la proba de dans, pentru că trebuia să aibă grijă să nu calce greşit pe podium. „Împreună cu partenerul meu am dansat stilul «Love Story». Nu a fost greu, doar că ne-a solicitat mai mult atenţia, pentru că podiumul era lung şi îngust“, îşi aminteşte Iuliana.

Nu are trac în faţa camerei foto

Titlul câştigat la Balul Bobocilor i-a adus Iulianei Ciobanu oferta de a colabora cu o agenţie de fotomodele. Astfel, a fost desemnată să participe la Concursul Naţional „Best Model of  the Word“ de anul viitor.

„Nu am trac în faţa aparatului de fotografiat. Prima şedinţă în studio a durat vreo şapte ore, dar nici nu am simţit cum a trecut timpul“, a spus pietreanca. Adolescenta mărturiseşte că deocamdată tratează această preocupare ca pe un hobby, dar nu exclude posibilitatea ca în viitor să abordeze modeling-ul ca pe o chestiune cât se poate de serioasă, aşa cum fac alte colege.

„La Agenţia President Models activează de mai mult timp şi Adelina Dram, o colegă de liceu care este în clasa a XII-a şi care a căpătat deja experienţă în domeniu“, a încheiat Iuliana.

Profil
Născută: 7 martie 1995, la Piatra Neamţ.
Studii: Este elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional „Petru Rareş“.
Familie: Mai are o soră.

Întrebări şi răspunsuri
Cum au reacţionat colegii după ce ai ajuns Miss?
Am primit felicitări de la toţi colegii şi am câştigat mai multă popularitate în liceu. De asemenea, am căpătat mai multă încredere în forţele proprii şi mai multă experienţă pentru o prezentare în faţa unui public numeros.
Sunt mai interesante concursurile de frumuseţe sau prezentările de modă?
Mi se pare mai importantă activitatea în modeling pentru că înseamnă şi prezentări de modă şi şedinţe foto. Concursurile de miss pot fi doar o rampă de lansare spre această lume a modei unde trebuie o muncă susţinută şi să ai puţin noroc ca să reuşeşti. Deocamdată la mine e doar un hobby.

Ce-i place
Iulianei îi plac filmele de dragoste şi cele horror şi ascultă toate genurile de muzică, în afară de heavy metal. „Îmi place de Angelina Jolie, mai ales în rolul din «Salt»“, spune adolescenta. Atunci când găseşte parteneri, îi provoacă la o partidă de table.

Ce nu-i place
Tinerei nu-i plac constrângerile şi nu suportă ca cineva să-i impună să facă anumite lucruri pe care ea nu le doreşte. În domeniul culinar, se fereşte să consume produse fast-food sau de la patiserie, pentru că a avut o experienţă neplăcută.

Mai multe pentru tine:
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie