Neamţ: Porţi deschise de Ziua Protecţiei Civile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Petrodava" al judeţului Neamţ sărbătoreşte astăzi, 28 februarie, 78 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile.

În fiecare dintre cele trei detaşamente ale inspectoratului, din Piatra Neamţ, Roman şi Târgu Neamţ, astăzi este organizată Ziua Porţilor Deschise.

Copiii şi elevii din judeţ vor vizita subunităţile de intervenţie unde, pe lângă sfaturile cu caracter preventiv pe care le vor primi, le va fi prezentată şi tehnica de intervenţie.

De asemenea, elevii care nu vor reuşi să viziteze sediile ISU din Neamţ vor fi vizitaţi la şcoală de angajaţii din cadrul Compartimentului Pregătirea Populaţiei, care le vor prezenta pe parcursul acesti zile măsurile ce trebuie luate în cazul unor calamităţi precum cutremurele sau inundaţiile.

„Invitaţia de a vizita subunităţile de intervenţie ale Inspectoratului pentru Siutaţii de Urgenţă în ziua de 28 februarie se adresează şi tuturor nemţenilor care vor să afle câte ceva din tainele nobilei meserii de salvator", a precizat căpitan Iulian Jugan, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele