Neamţ: Ploile pun în pericol culturile de cartofi şi ceapă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Micii fermieri şi grădinarii sunt disperaţi că ploile n-au încetat de două săptămâni, iar munca lor dispare sub ape. „De la atâta apă ceapa începe să putrezească în pământ, iar cartoful se mănează“, a spus Marian Darie în timp ce scoate apa care bălteşte în gospodăria sa din cartierul Ciritei.

Chiar dacă se anunţă încălzirea vremii, acest lucru nu aduce linişte printre cultivatori.


Despăgubiri incerte


„Dacă vine canicula vor fi riscuri ca plantele să fie atacate de dăunători. Deocamdată nu avem probleme decât la culturile de muştar, care au fost afectate de precipitaţii şi vânt puternic“, ne-a declarat Alex Moldoi, directorul tehnic al unei societăţi agricole din judeţ.


Marii agricultori care au cultivat suprafeţe importante din judeţ au avut grijă să-şi asigure culturile şi pentru calamităţi, aşa că nu par să fie foarte afectaţi de apa care bălteşte pe câmpuri. „Asigurarea era obligatorie la depunerea dosarelor pentru înfiinţarea culturilor“, spune Petru Pârlea, directorul APIA Neamţ. Nu acelaşi lucru se poate spune despre micii agricultori care trăiesc din ce produc şi care nu şi-au asigurat culturile împotriva calamităţilor.


„Ei sunt cei mai afectaţi de vremea asta pentru că nu mai este legea calamităţilor. Singura despăgubire care se acordă este numai cu poliţe de asigurare“, ne-a declarat Traian Vararu, şeful Direcţiei Agricole Neamţ.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți