Neamţ: Martor la atacul din cafenea: „Am crezut că vrea să ne lichideze pe toţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cafeneaua a fost scena unui atac criminal

În momentul atacului cu focuri de armă, în local erau circa 30 de persoane care puteau deveni victime colaterale ale răzbunării lui Cristian Chilat.

Martorii atacului armat din cafeneaua pietreană povestesc cum au trăit clipele de coşmar din momentul în care Cristian Chilat a deschis focul asupra fraţilor Mararu.

„Venisem de trei minute şi m-am aşezat la masa unde era domnul Humulescu şi Florin Marcu. Am auzit o pocnitură, şi, iniţial am crezut că s-a spart un bec. Am întors capul şi am văzut un individ cu o faţă scofâlcită, transfigurat care ţinea o armă îndreptată înspre masa de lângă bar. De frică, ne-am băgat atunci cu capul sub masă", povesteşte Gheorghe Hurjui, fost procuror, acum avocat.

Mai citiţi şi:

Iaşi: Tiberiu Cristodorescu: "Nu l-a pus nimeni pe Falău să facă aşa ceva. El era disperat"

Exclusiv: Fiul unuia dintre cei mai de temut interlopi din Brăila, condamnat la opt ani de puşcărie pentru sechestrarea unei fete

El mai precizează că în acel moment, în local erau aproximativ 30 de persoane, iar la masa unde stăteau victimele atacatorului mai erau şi alte persoane. „Totul s-a întâmplat într-o fracţiune de secundă. Copiii plângeau, femeile ţipau şi toţi voiau să iasă prin uşa din spate, pe unde am ieşit şi noi. Am crezut că e un nebun care vrea să ne lichideze pe toţi" , mai spune Gheorghe Hurjui.

La masă cu Gheorghe Hurjui era şi procurorul Emanuel Humulescu, şeful DNA Bacău.

„Nu-i cunosc pe indivizii care au fost implicaţi, îi ştiu doar din vedere. Nu am nicio treabă cu ei. Intrasem de trei minute acolo şi eram cu două persoane la o masă, tocmai comandasem când acea persoană a început să tragă", spune Manuel Humulescu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare