Neamţ: Ianuarie, luna cu cele mai multe incendii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la începutul anului, pompierii au intervenit în 26 de cazuri, o persoană a murit, iar altele s-au ales cu arsuri grave. De vină sunt coşurile de fum defecte şi sobele cu foc lăsate nesupravegheate. Pompierii spun că au fost mai puţine incidente decât anul trecut.

Pe 2 ianuarie, un bătrân de 81 de ani din comuna Icuşeşti a suferit arsuri grave după ce a încercat să facă focul în sobă cu gazolină. Vârstnicul a fost transportat ulterior la Spitalul Roman cu arsuri de gradul II pe braţe şi pe corp. Bărbatul a manevrat greşit recipientul, provocând incendiul. Victima a suferit arsuri grave pe mâini şi la nivelul bazinului.

A murit în somn

Cel mai grav caz a avut loc însă a doua zi, în satul Oşobeni din comuna Bodeşti, unde o septuagenară a fost găsită carbonizată în urma incendiului care i-a cuprins casa, după ce jarul a căzut din sobă. Eleonora H., a fost găsită de pompieri decedată după ce echipajul a fost alertat de vecinii care au văzut fumul ieşind prin ferestre.

„Cel mai probabil, femeia dormea, iar bunurile din casă au început să ardă mocnit. În astfel de situaţii este recomandat să nu se folosească lemne mai lungi decât focarul, să se închidă portiţa sobei, iar dedesubt să existe o tăviţă de tablă în cazul în care cade jar“,  a precizat căpitanul Iulian Jugan, purtătorul de cuvânt ISU Neamţ.

Până în prezent au fost înregistrate 26 de incendii, la jumătate faţă de luna ianuarie 2010. „Este normal să scadă numărul incendiilor deoarece noi încercăm, prin intermediul voluntarilor, să prevenim astfel de situaţii. De-a lungul anului, voluntarii merg la fiecare gospodărie în parte şi-i sfătuiesc pe oameni să-şi curăţe coşurile de fum sau să verifice sistemul electric şi să monteze siguranţe automate“, a precizat Iulian Jugan.

Ianuarie, lună de foc

Pompierii spun că luna ianuarie este cea mai plină de astfel de evenimente nedorite din cauza folosirii la maxim a elementelor de încălzit. Anul trecut, în ianuarie, pompierii nemţeni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a 48 de incendii. În urma acestor evenimente, au murit trei persoane, iar şase s-au ales cu răni.

Cel mai grav incendiu soldat cu un mort şi patru răniţi a avut loc pe 21 ianuarie. Atunci, patru muncitori au fost victimele flăcărilor ce au cuprins o baracă din munţii Tarcăului în care aceştia dormeau.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil